Legea conservării energiei psihice

 

Extras din „Componenta energetică a psihicului uman: perspectivă psihofilosofică”, Gabriel Dulea, Editura Universităţii Naţionale de Apărarare, Bucureşti, 2005 ISBN 973-663-226-1

Ca entitate distinctă a energiei universale, energia psihică se supune aceloraşi legi obiective, ca şi celelalte forme de energie incluse în aceasta. Dar, în acelaşi timp, energia psihică are şi legi proprii, derivate din însăşi specificitatea sa: legea reversibilităţii (feedback-ul); legea armoniei (consonanţei); legea compensaţiei fenomenelor psihice; legea echivalenţei fenomenelor psihice; legea echilibrului psihic etc.

În ceea ce priveşte legea conservării energiei, aceasta este specifică fenomenelor fizice şi acţionează numai prin îndeplinirea anumitor condiţii, cum ar fi: izolarea perfectă a sistemului, pentru a nu primi energie din afară; unitatea sistemului; raportul de echivalenţă între diferite forme de energie etc., alte particularităţi la care ne vom referi în continuare.

Pentru început, vom încerca să delimităm în ce constă universalitatea legii conservării energiei din lumea fizică. Vom face precizarea că în domeniul ştiinţelor fizice această lege trece drept principiu pentru toate celelalte legi, atât de sigură şi universală este considerată. Numai că principiul conservării energiei în lumea fizică cuprinde în sine, însă, o lege neverificabilă prin experienţa directă. Ceea ce experienţa poate verifica ne conduce la o lege mult mai restrânsă, şi anume: Într-un sistem energetic izolat, adică neinfluenţabil de nici o altă formă de energie din afară, diferitele manifestări ale energiei se succed după anumite raporturi de echivalenţă. Dar, potrivit legii conservării energiei, raporturile energetice nu se reduc la cele de echivalenţă, ci se postulează că nimic din ceea ce conţine sistemul nu se va pierde şi nimic nu se va adăuga, păstrându-se constantă cantitatea totală de energie a sistemului. Singurul fapt în determinarea căruia intervine experienţa este cuantificarea raportului de echivalenţă. Revenirea acestui raport în mod constant ne sugerează menţinerea aceleiaşi cantităţi de energie în sistemul total izolat.

Dar această constatare este numai raţională, nu şi experimentală, pentru că nu deţinem nici un mijloc de măsurare a cantităţii totale de energie existentă în sistem. Ceea ce putem măsura sunt manifestările variate pe care energia totală le presupune înauntrul său. Dacă, de pildă, această cantitate totală de energie ar pierde din conţinutul său o parte egală cu aceea care ar primi-o însă, în schimb, din afară, nici o experienţă n-ar putea constata acest fenomen, de altfel posibil, care nu influenţează energia totală. Întrucât raporturile între părţi rămân aceleaşi (constante), se presupune că şi energia totală rămâne aceeaşi.

Prin urmare, principiul conservării energie, privit în generalitatea sa, nu este susceptibil de a fi controlat prin experienţă, care nu priveşte decât măsurarea raporturilor de echivalenţă dintre diferite forme ale energiei. Generalizarea presupusă de legea conservării energiei, şi anume, că suma tuturor formelor de energie este egală cu sine, adică constantă, o deducem prin raţionament. Ea completează postulatul formulat la început, anume că suma tuturor formelor de energie este presupusă într-un sistem izolat, a cărui tendinţă este de a se conserva neschimbat în timp. Principiul conservării energiei este sugerat direct de acest postulat, a cărui nouă formulare ţine seama de faptul experimental al transformării energiei după raporturile de echivalenţă.

Extras din „Componenta energetică a psihicului uman: perspectivă psihofilosofică”, Gabriel Dulea, Editura Universităţii Naţionale de Apărarare, Bucureşti, 2005 ISBN 973-663-226-1

Acest articol a fost publicat în Componenta energetică a psihicului uman. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *