Dinamism uman


Vorbim de o conexiune psihosocială ca împletire a umanului cu valenţele sociale. Viaţa lumii interioare alimentându-se din mediul înconjurător, receptează, selectează şi absoarbe necesarul din socialitate pentru a da naştere la atitudini. Procesul interiorizării la care participă umanul şi socialul constituie faza de transformare întru armonizarea lumii lăuntrice cu aceea din afară. Cu cât climatul înconjurător este mai valoros şi mai clar conturat în ţelurile lui, cu atât cresc şi roadele conexiunii psihosociale. Înseşi masele, în măsura în care îşi păstrează puterea de receptare şi prelucrare, devin conştiente de procesul conexiunii psihosociale, de întreaga strădanie pentru înălţarea omului în vârful piramidei valorilor. Conexiunea psihosocială duce la constelarea interiorului uman, proces de sinteză, de fuziune, de creaţie a atitudinii lăuntrice şi chezăşie a comportamentului. Prin urmare, conexiunea psihologică nu numai că învinge monotonia, uscăciunea ordinelor, dar, prin schimbările de intensitate, direcţie şi chiar constelare, sprijină procesul adaptării şi al depăşirilor.

        Trăirea noastră se află într-o necontenită mişcare. Acceptăm ideea devenirii deoarece în opera formării umane dinamismul fiinţei este într-o perpetuă diferenţiere de la un moment la altul. Există o suită a devenirilor, proprietate fundamentală a omenescului. Fiinţa umană se dezvoltă, se maturizează, dobândind conştiinţa perfecţionării. Discernerea dinamismului ne face să înţelegem problema îndrumării lui spre o convergenţă funcţională, spre un comportament trebuitor optimizării activităţii. Mişcările, respectiv procesele care se nasc şi se dezvoltă în fiinţa ostaşului produc stări interioare la o tensiune variabilă. Stările de coborâre şi ridicare ale dinamismului intern dau imaginea mişcării ce nu poate fi liniară, ci ondulatorie.

Drept teorie a ondulaţiei psihice – ca primă şi mare încercare – avem concepţia filozofului materialist Vasile Conta. Azi, dispunem de rezultate importante ale ştiinţelor moderne în scopul formulării unei teorii a ondulaţiei psihice. Aşa, de exemplu, John Bernal[1] ne arată cum Raman şi Mandelstam în 1928, prin aplicarea teoriei cuantice la spectrele moleculelor, au înlăturat imaginea statică a moleculei şi s-a putut vorbi de o vibraţie naturală a atomilor în moleculă. De ce n-am accepta ideea unor vibraţii variate în perioadele oscilatorii ale naturii umane? Vibraţiile sunt mărturia stărilor în devenire* ce premerg înjghebarea constelării (atitudinii) şi potenţelor (aptitudinilor). Caracterul ondulatoriu reiese din suita de stări a realităţii omeneşti, din trecerea de la o stare psihosocială la alta. Extinderea concepţiei de mişcare ondulatorie la persoană, la ins, sporeşte cunoaşterea comportării acesteia. Pentru educaţie, domeniu deosebit de sensibil, se impune să se controleze dacă şi până unde se poate merge cu analogia. Acceptăm concepţia ondulaţiei psihice ca fiind relativistă fiindcă nu ştim lungimea undei şi nici modul ei precis de manifestare. Ca o primă explicaţie orientativă am putea spune că ondulaţia apare din cauza unor obstacole în desfăşurarea vieţii, venind din afară ori din  interior, cu rol de stimuli sau frâne, făcând astfel să crească sau să descrească potenţialul intern, în care psihicul joacă un rol principal. Un mediu perturbat îngreuiază ondulaţia, producând nelinişti. Stările de trăire, datorită duratei perturbatoare şi a intensităţii variate, solicită subiectul la reglare, fapt important mai ales pentru mediul militar. Rezultă, din considerarea ondulatorie a dinamismului omenesc, două lucruri importante: a) presiunea mediului (în special a tehnicii) asupra educatorului sporeşte; dar luptăm pentru a nu deveni robii ei, vrem să o stăpânim şi să o folosim pentru ca însuşi creatorul să nu fie frustrat; b) reacţia specificului omenesc în cadrul conexiunii psihosociale este de a se organiza spre a uşura sarcina educaţiei de înlăturare a neajunsurilor din dresaj, din automatizări.   Să considerăm o şedinţă de educaţie ostăşească având ca tematică păstrarea secretului militar. Admiţând că destinatarul conţinuturilor educaţionale are o dispoziţie minimă pentru receptare iar educatorul (comandantul subunităţii) o pregătire corespunzătoare, este de aşteptat ca fluxul complex psihopedagogic spre educat să urmeze o lege ondulatorie, pentru că expunerea nu este a unei maşini, ci are un ritm al viului (cu ridicări-coborâri) care se reflectă şi în procesul cognitiv. Acest flux ondulatoriu întâlneşte trăirea educatului, care nu este mecanică, ci în ritm personal ondulatoriu, determinat de constelarea interiorului său uman. Lucrurile nu se desfăşoară deci maşinal. Dar cert este că, cu cât se asigură acordul undelor (în fizică acordul este în frecvenţă), cu atât înţelegerea educator-educat se apropie de optim. Mai pot apărea perturbaţii (gesturi, zgomote, exagerări supărătoare etc.) ceea ce va determina apariţia „minimelor”. Acest ansamblu generează interferenţe în procesul educaţional.

Să încercăm să stabilim câteva caracteristici ale procesului ondulatoriu din sfera umanului. Prima caracteristică este aceea a dinamicii umane. Lăuntrul fiinţei reprezintă un tot funcţional, în care orice parte trăieşte prin întreg; o funcţie, cum ar fi de pildă memoria, este interdependentă cu atenţia, la fel afectele, gândirea. De exemplu, pentru un cercetaş, zgomotele de motor ce vin dinspre linia duşmană, prin asociaţie cu tancurile din atacul inamic dat ieri, conturează ideea unei pregătiri cu tancuri. El sesizează necesitatea de raportare urgentă a informaţiei, pentru ca interpretarea să se facă de către cei în drept. Trăirea acestui moment implică ridicări şi coborâri în dinamica psihică.

Ondulaţia lăuntrului uman nedimensional şi totuşi localizabil în timp şi spaţiu este o proprietate. Ea nu poate exista fără mediu. Câmpul de tensiune ondulatoriu al microuniversului soldaţilor şi gradaţilor voluntari este lupta. Datorită limitării mediului înconjurător, potenţele intră în constelări bine conturate, apreciate ca valori.

Continua emanaţie din sursa umană (luptătorul) face ca din pricina obstacolelor, primejdiilor întâlnite, să varieze intensitatea în emitere, amplificând sau diminuând tensionarea. Sursa psihică a ostaşului e hrănită şi de fluxul luptei. La încercarea de învăluire din partea duşmanului se ivesc situaţii de trecere (de mare amplitudine) de la o stare la alta. La fel când contraatacăm ca să recucerim poziţia. Succesiunea constelărilor cu gradul lor de intensitate variată înlesnesc fiinţei sincronizarea cu evoluţia evenimentului luptei. Datorită ondulaţiei umane, potenţialul dispune de elasticitate şi se adaptează continuu la condiţia tactică.

Concepţia ondulatorie este argumentul împotriva sedentarismului şi a tendinţei de robotizare a omului. Calitatea unduitoare extinsă la contextul social-istoric aduce un mod de percepere a ivirii spontane a iniţiativei. Intuim dinamismul (sensibil şi raţional) purtat de fiecare; el devine armă în faţa complexităţii luptei. Avem interes ca toate combinaţiile din laboratorul intim uman să degajeze putere combativă. Determinarea ei prin vreo măsurătoare este grea. Dar noi putem practic observa rezultatele manifestării ostăşeşti şi, comparându-le cu ale altora, să le apreciem calitativ şi chiar valoric. Iată cum caracterul ondulatoriu al vieţii umane creează posibilitatea nu numai de înţelegere a multor fenomene din lăuntrul omenesc, ci şi de sporire a combativităţii. Viaţa psihică, uneori zvăpăiată, capricioasă, puţin haotică după unii, se opune conformismului şi ţine să-şi păstreze maleabilitatea necesară climatului înfăptuirilor.




[1]Cf, John Bernal, Ştiinţa în istoria societăţii, Editura Politică, Bucureşti, 1964, p.561 şi urm.

* Folosim conceptul de stări în devenire ca unul ce exprimă cât mai apropiat posibil procesul real al dinamismului uman. „Devenirea, ca sinteză între repetabilitate şi progresivitate (realizată ca proces de selecţie probabilistă optimizatoare) se manifestă în toate domeniile existenţei şi cunoaşterii.”. ( Filozofie, materialism dialectic şi istoric, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p.248). Există o repetabilitate intenţională şi o progresivitate calitativă, într-un dinamism uman. Suita de stări ce de la sine se organizează în constelări este viaţa. ( Vezi C. Noica, Sentimentul românesc al fiinţei, Editura Eminescu, 1978).

Acest articol a fost publicat în Coordonate psihopedagogice ale educatiei ostasesti. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *