Observarea

Extras din „Sociodinamica grupului militar – o abordare polifuncţională”, Gabriel Dulea, Editura Militara, Bucureşti, 2008

Înseamnă perceperea şi înregistrarea atentă a unei laturi a comportamentului, a unei trăsături de personalitate sau a manifestării unui proces psihic ale unui individ în scopul descoperirii aspectelor semnificative, caracteristice. Rezultă că observarea are un caracter planificat, este direcţionată de obiective precis stabilite.
Pentru a şti asupra cărui aspect din comportament ne oprim, ce anume reţinem pentru a fi apoi interpretat trebuie să avem în vedere şi criteriile de apreciere. Dacă, de pildă, obiectivul observării este „să cunoaştem dacă subordonatul este exigent cu sine” şi alegem drept criterii punctualitatea la program, operativitatea şi atenţia acordată amănuntelor în îndeplinirea misiunilor (ordinelor) dispunem de repere care ne permit să ne orientăm observarea , care indică „la ce să ne uităm”, ce să reţinem.
Pentru ca observarea să fie eficace este necesar ca pe timpul desfăşurării ei să se respecte unele principii. Mai întâi observarea se impune să fie cuprinzătoare, să nu se limiteze la unele activităţi, ci să cuprindă pe cât posibil totalitatea manifestărilor militarului, atât în timpul exercitării atribuţiilor sale, cât şi în orice alte împrejurări.
Un alt principiu care este avut în vedere în efectuarea observaţiilor constă în asigurarea unui caracter continuu, sistematic al acestora. Observarea sistematică are avantajul de a reflecta variaţiile de performanţă şi de comportament ale militarului în situaţii şi perioade diferite, spre deosebire de observarea izolată, care poate duce la concluzii eronate sau în cel mai bun caz la obţinerea unei cunoaşteri aproximative, nesigure a tabloului de însuşiri sau aspecte urmărite. Trebuie avut permanent în vedere că, în domeniul cunoaşterii social-umane, stabilirea unor legături cauzale presupune observarea unui mare număr de fapte. Totalitatea faptelor observate trebuie analizată în funcţie de criterii precis formulate; numai astfel se pot desprinde elementele esenţiale, semnificative, ceea ce este tipic pentru individul în cauză, respectiv ceea ce poate constitui o bază pentru previziuni asupra comportamentului şi rezultatelor sale în activitate. Simpla înregistrare a tuturor aspectelor observate poate duce la o aglomerare de fenomene principale şi secundare, constante şi întâmplătoare, caracteristice şi nesemnificative, în care ulterior ar fi greu să se opereze o sistematizare.
Prin urmare trebuie să se opereze o clasificare a datelor obţinute prin observare. Desprinderea elementelor esenţiale nu se poate obţine chiar de la primele încercări, dar prin exerciţiu, prin analizarea critică a criteriilor întrebuinţate pentru evaluarea faptelor se poate ajunge la o selectare judicioasă a faptelor concludente din ansamblul celor observate.
În sfârşit, pentru a desfăşura o observare sistematică şi pentru a utiliza datele obţinute este indicat să se noteze elementele sesizate. Notarea nu trebuie să cuprindă o descriere amănunţită a faptului brut de observaţie; ea va conţine numai datele esenţiale şi va insista asupra factorilor (cauzelor) care ar putea să-l explice. Aşadar, observarea trebuie însoţită permanent de efortul de a înţelege, de a pătrunde dincolo de aspectul de suprafaţă al manifestării respective.

Extras din „Sociodinamica grupului militar – o abordare polifuncţională”, Gabriel Dulea, Editura Militara, Bucureşti, 2008

Acest articol a fost publicat în Sociodinamica grupului militar. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *