Între determinările vieţii, în echilibrul dinamic al contrariilor se manifestă tendinţa omului către desăvârşire. Legea unităţii şi luptei contrariilor, ca element de bază al filosofiei materialiste, îşi găseşte loc aparte în chestiunea entropiei.
Expansiunea vieţii umane nu dispune de o certitudine absolută a consecinţelor în tot ce se gândeşte şi face. Putem clădi convingeri, îndrăgi precizia, înlătura îndoiala, putem calcula îndestul pentru a izgoni hazardul. Dar întâmplarea nu dispare niciodată, ci „se subţiază”, devine inobservabilă.
În viaţa avem o filtrare a interferenţelor, transferurilor, reconstelărilor, topirilor de idei în diferite matrice. Factorul entropic ţine de lupta contrariilor şi oamenii de pretutindeni acţionează pentru atenuarea la limită a acţiunii factorului entropic, dar încă nimeni nu ştie care poate fi extrema limită de înlăturare a entropicului.
Întrebându-se ce este căldura, F. Dyson[1] a răspuns: energie dezordonată. Dacă ne-am întreba ce este viaţa, am răspunde: putere vie organizată, dar adăugăm: ordinea acestei puteri depinde de perfecţionarea în curs, de stările în devenire, de factorul social, toate modificând echilibrul fiinţei. O complicaţie anevoie de desluşit în care întâlnim şi dezordinea. Pe lăngă certitudini, convingeri mai avem şi „întâmplătorul” care pentru mintea omenească înseamnă şi neînţelegere şi dezordine. El poate să ne surprindă. Noi îl preîntâmpinăm cu o stare de echilibru probabil neadecvată evenimentului din moment ce poate fi deranjată. Reechilibrarea are loc prin reorganizare (reconstelare), spre a ne putea reangaja ascensional să ajungem la o altă poziţie a interiorului uman. Deci, există posibilitatea unei grele ori uşoare reuşite sau deloc. Foarte anevoie se depistează punctul de inflexiune când curba îşi schimbă până şi chiar sensul. Aparent pare totul în ordine, totuşi surprinderea se poate ivi. Ceea ce interesează în special educaţia este constelarea forţelor lăuntrice ce determină atitudinea internă.
Progresul şi entropia constituie tema privind dezvoltarea. Procesul de transformări pozitive, alcătuind progresul, întâlneşte piedici aparţinând entropiei ce-l întârzie. Profilaxia dezordinii, principiul fundamental al progresului din vremurile noastre, înseamnă exigenţe maxime în organizare, în chibzuială, în verificare ca acte de preîntâmpinare. Educaţia capătă sarcina acestei profilaxii.
Savantul Richard Feynman, distins cu premiul Nobel, prevede o creştere a entropiei în viitor[2]. O idee exprimată de altfel şi de savanţi. Ea constituie un semnal de alarmă. Grija şi acţiunea educativă urmează să fie amplificate într-un mod deosebit. În mileniul trei, constatăm în condiţiile societăţii capitaliste contemporane, la prima privire, două extreme: una a pasivităţii, neglijenţei, trândăviei şi alta a activităţii exagerate ce poate măcina puterea omenescului. Primejdia leneviei ori a excesului impune dezbaterea în adâncime şi în timp util a problemei educaţiei. Deja a început pretutindeni o luptă împotriva dezordinii, a degradării. Nădăjduim şi credem că destinderea – în apogeul ei, libertatea – se va însoţi din ce în ce mai mult de ordine, în ciuda greutăţilor provocate de creşterea demografică, a tehnicităţii, a alimentaţiei, a nedreptăţii sociale din unele zone de pe planetă etc. Într-un cuvânt, progresul pe numeroase planuri, pe lângă incontestabile avantaje, poate să producă şi neajunsuri umanului dacă nu se iau din vreme măsuri de adaptare.
[1] Citat de David Halliday, Robert Resnick, Fizica, vol.1, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p.672.
[2] Richard P.Feynman, Fizica modernă, Editura Tehnică, Bucureşti, 1969,p.734.
