Instituţia psihologică în armată şi statutul psihologului militar

Extras din „Fundamente psihologice ale luptei armate”Editia a II-a revăzută si adaugită, Gabriel Dulea, Editura Universităţii Naţionale de Apărarare, Bucureşti, 2007

[…]

Deşi psihologia ca disciplină ştiinţifică a luat naştere în ultimul sfert al secolului al XIX-lea, se menţin încă multiple reticenţe asupra independenţei şi necesităţii existenţei sale, ca urmare a dezvoltării altor ramuri ale ştiinţei, creşterii numărului absolvenţilor de facultate şi uşurinţei în aplicarea şi interpretarea rezultatelor sale. Deficienţe la care se adaugă faptul că, din contră, mulţi îşi pun în ea speranţa soluţionării celor mai multe din problemele de comportament generate de stilul de viaţă al societăţii actuale.

Cu toate că psihologia militară ştiinţifică a apărut cu mai bine de opt decenii în urmă[1]; „certificatul de naştere” a instituţiei psihologice în armată datează din anul 1939, când în armata SUA se creează Secţia de Testări Psihologice care elaborează Army General Classification Test (AGCT), instrument psihologic cu care au fost examinate, în perioada celui de-al doilea război mondial, peste 12 milioane de persoane în vederea repartizării lor pe arme şi specialităţi militare.

Biroul Serviciilor Strategice (OSS), în SUA şi Secţia Operaţiilor Speciale (SOE), în Marea Britanie, au elaborat metodologii specifice şi numeroase baterii de teste pentru selecţia personalului, punând bazele a ceea ce mai târziu au devenit Centrele de Evaluare (Assessment Centers).

Activitatea psihologilor militari nu s-a redus însă la selecţie. În egală măsură ei s-au implicat în proiectarea unor programe de instruire, în investigarea şi evaluarea atitudinilor, a motivaţiei şi moralului mai ales în luptă, în identificarea şi prevenirea/atenuarea efectelor câmpului de luptă, ale operaţiilor militare asupra personalului, în optimizarea conducerii militare etc.

Dacă la început psihologii militari şi-au desfăşurat activitatea în institute de cercetare şi în laboratoare specializate, cu timpul ei au devenit, în unele armate, o prezenţă obişnuită în ambientul militar şi chiar pe câmpul de luptă.

O etapă importantă în evoluţia instituţiei psihologice în armată o reprezintă perioada anilor ’70 – ’80, când în majoritatea armatelor occidentale au luat fiinţă structuri organizaţionale cu sarcini specifice în domeniul psihologiei.

Astfel, de exemplu, în armata germană au fost înfiinţate, în 1970, Centrul de Pregătire Morală Psihologică şi Institutul de Ştiinţe Sociale al Bundeswehrului, iar în anul 1981 a fost creată Asociaţia pentru Pregătirea Moral-Psihologică a Militarilor şi Centrul de Psihologie Militară a Bundeswehrului, care aveau ca sarcini, printre altele, cunoaşterea situaţiilor conflictuale din colectivele militare şi modul de soluţionare a acestora, motivaţia în exersarea profesiei în Bundeswehr, orientarea şi selecţia profesională, elaborarea de teste pentru verificarea psihologică în scopul stabilirii aptitudinilor pentru serviciul militar a recruţilor etc.

Structuri asemănătoare, cu sarcini similare, au fost create şi în alte armate occidentale: Serviciul de Psihologie al Armatei, în Austria, Centrul Socio-Psihologic, în Italia, Serviciul de Psihologie Militară, în Spania etc.

Pentru efectuarea cercetărilor în domeniul psihologiei militare, care au ca scop găsirea unor forme şi metode eficiente de indicare a capacităţii combative a armatei SUA, a fost creată o reţea largă de instituţii şi organisme specializate. Din cele peste 130 de institute, centre şi organe existente în SUA, 80 sunt incluse în sistemul forţelor armate.

Printre temele de cercetare cele mai frecvente, aflate pe agenda psihologilor militari, se pot menţiona: rolul factorului moral în război, motivaţia soldaţilor americani în războaiele limitate viitoare, psihologia microgrupurilor, factorul stres, starea moral-politică a forţelor armate etc.

În majoritatea ţărilor dezvoltate, activitatea psihologică se desfăşoară astăzi într-un context social şi organizaţional nou, total diferit de cel specific anilor ’70 şi chiar ’80: reducerea bugetelor militare, „declinul” accentuat al armatei de masă, schimbarea tipului de misiuni încredinţate Forţelor Armate, creşterea timpului de desfăşurare a unor misiuni, apariţia unor probleme supra-adăugate, în special a celor legate de familiile militarilor şi, în fine, existenţa unor incertitudini privind implicaţiile şi consecinţele schimbărilor din sfera progresului tehnologic, a structurilor forţelor şi a geopoliticii.

[…]

Am procedat la această scurtă introducere deoarece adesea se manifestă o înţelegere reducţionistă a sarcinilor pe care le are psihologul, imaginea stereotipă fixându-se pe aplicarea unor teste psihologice şi pe interpretarea lor („psihologul = omul cu testul”).

În realitate, psihologul este persoana calificată şi abilitată legal, care: efectuează cercetări asupra proceselor mentale; studiază comportamentele umane, individuale şi colective; aplică cunoştinţele dobândite la promovarea adaptării fiinţelor umane pe plan profesional, social, educativ; testează şi determină aptitudinile mentale; oferă consultaţii; analizează influenţa eredităţii, precum şi a factorilor sociali şi profesionali asupra mentalităţii şi comportamentului indivizilor.

Nu ne putem pronunţa dacă sintagma „psiholog militar” reprezintă o nouă profesie sau doar o ocupaţie specifică. Cert este însă faptul că specializarea în domeniu trebuie să fie mai accentuată, mai profundă, poate chiar prin forme instituţionalizate. Numai în acest fel psihologii militari pot (pentru că trebuie) să fie o forţă pozitivă şi foarte consistentă.

[…]


[1] Cf. Prof. univ. dr. Horia Pitaru, comandor Filaret Sântion, Psihologia militară. Orientări şi tendinţe la început de mileniu, în Teoretic şi aplicativ în psihologia militară, Colecţia Spirit Militar Modern, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 2002, p.7 şi urm.

Extras din „Fundamente psihologice ale luptei armate”Editia a II-a revăzută si adaugită, Gabriel Dulea, Editura Universităţii Naţionale de Apărarare, Bucureşti, 2007

Acest articol a fost publicat în Fundamente psihologice ale luptei armate. Salvează legătura permanentă.

172 de răspunsuri la Instituţia psihologică în armată şi statutul psihologului militar

  1. ana spune:

    si am fost la scoala de militari sa ma angajez in armata dar am cazut la testul psihologic dar o sa mai incerc ca imi place in armata

  2. ana spune:

    de unde pot lua si eu teste de psihologie ca am cautat dar nu gasesc va rog sami spuneti

  3. CEAU ADRIAN IONUT spune:

    am cautat teste si nu am gasit
    am nevoie de site unde pot gasi teste de psihologie pentru armata

  4. adrian spune:

    cum au spus shi cei dinaintea mea nici nu am gasit teste ati putea sa imi spuneti shi mie un site unde as putea gasii aceste teste,deoarece vreau sa dau shi eu in armata

  5. Fabriccio spune:

    Va rog mult sa imi spuneti si mie unde pot gasi un sait pe care pot rezolva subiecte din teste de psihologie specifice intrarii in armata.Va multumesc

  6. marius spune:

    un site va rog pt teste psihologice pt armata plzzzzzz

  7. marius spune:

    vreau si eu un site de teste psihologice pt armata va rog

  8. platon vlad bogdan spune:

    MA SCUZATI CA VA DERANJEZ DAR AS FI ONORAT SA FAC PARTE DIN ARMATA ROMANA CHIAR DE ACEIA VA ROG SA IMI INDEPLINITI DORINTA DE A AVEA UN SAIT DE TESTE PSIHOLOGICE

    VA MULTUMESC ANTICIPAT BOGDAN

  9. Lucy spune:

    va rog mult de tot sa imi dati si mie un site pe care pot rezolva teste psihologice pt armata….

  10. luci spune:

    sunt shi carti fratilor

  11. magda spune:

    nu mai cautati site de teste psihologice ca nu o sa gasiti asa ceva…niciun psiholog nu o sa fie dispus vreodata sa afiseze teste pe net…asta si pt ca interpretarea lor ar putea fi gresita sau cat mai departe de adevar….plus ca…unde ar mai fi onorariul psihologului?!
    de ce nu incercati sa mergeti la un psiholog asa ati fi siguri ca testele sunt reale si sunt si interpretate corect sau …cum spunea cineva mai sus…”sunt si carti fratilor!”

  12. gina spune:

    vreau si eu teste pt armata la psihologic imi da si mie cineva???

  13. mihai spune:

    sunt foarte grele testele. mai lucrati la ele

  14. adriana spune:

    as dori si eu foarte mult testele de psihologie pt armata…

  15. Andrei spune:

    Salut!
    Eu termina anul acesta facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei si ma intereseaza sa urmez o cariera ca psiholog in armata, credeti ca ati putea sa ma indrumati? multumesc.

  16. iulia spune:

    Buna.Sunt studenta in anul 2 la Psihologie si ma intereseaza daca si unde se poate face masterul in acest domeniu.multumesc.

  17. florin spune:

    exista teste de psihologie ? daca da , unde sunt afisate , va rog

  18. GELATINA spune:

    nu gasesc teste pshiologice puteti sa-mi trimiteti si mie pentru admitere in arnata va multumesc anticipat

  19. Cornel spune:

    Buna ziua ! va rog frumos sa ma sfatuiti si pe mine daca se poate , am dat foarte multe teste pshiologice de exp : la recrutare , ptr port arma ptr ca lucrez la o firma de paza si protectie ,la examenul de conducere b+e c+e ,imi doresc foarte mult sa ma inscriu in cadrul armatei dar ma duc ma inscriu chiar anul trecut mam inscris la inceput cand sa avut nevoie de oameni si de 5 orii,nu am fost anuntat *nimik* am liceul , dar nu stiu ce sa fac pot sa merg in alt judet sa ma inscriu ? va rog frumos explicatimi si mie mai pe larg sa pot sa ma inscriu ,imi doresk enorm nu am cuvinte ,multumesk ,datimi un sfat sau un nr de tel sa pot sa iau legatura cu cu cineva legat de problema mea .

  20. gheorghe spune:

    va rog frumos imi spuneti unde gasesc un site cu teste psihologice pt armata, vad ca nu a mai intrebat nimeni pana acum va rog pls… *sarcasm*

  21. X spune:

    deci … teste psihologice nu o sa gasiti ori cat o sa cautati … asa e sistemul. Ideea e ca nu aveti de ce sa va fie frica la un test psihologic de recrutare sau de angajare in cadrul M.Ap.N. … sunt foarte usoare … grul vine cand ai de dat un test psihologic de admitere in invatamantul superior ( ACADEMIE ) … sau cel post-universitar ( SCOALA DE SUBOFITERI ). In principiu testul psihologic este cam acelasi, insa exista niste bareme in care trebuie sa te incadrezi. Eu am sustinut pana acum cam 4 teste psihologice ( Academie-Sibiu-Ofiteri, Scoala de subofiteri-Pitesti-subofiteri, Recrutare M.Ap.N. si Angajare ISU-subofiteri) … si abia dupa 3 teste mi’am dat seama care e smecheria la intrebarile acelea … sa zicem ca sistemul a fost invins … o sa fiu rezervat in ceea ce priveste logica intrebarilor si „raspunsul corect” –> da exista un RASPUNS CORECT … si oricat ne’am face intelesi ca este un test de autocunoastere, nu este asa. Eu acum sunt cadru activ M.I.R.A. activand ca subofiter operativ la ISU X (imi pare rau dar, fara nume) si urmeaza sa sustin inca un test psihologic de admitere la Fac. de Pompieri-ofiteri. Miercuri 04.06.08 va fi testarea si singurul lucru care ma face sa cred ca o sa trec acest test este ca ordinea si raspunsurile necesare le stiu; si nu sunt cele pe care le’as da in mod obijnuit la un test obijnuit. Va multumsc daca ati citit pana la capat si va doresc succes tuturor celor care vo’r sustine test psihologice ori de admitere, ori de incadrare directa. X din jud. X

    • Oana spune:

      Dl „x” ce sa zic…nu m-a ajutat prea mult mesajul tau…am încercat sa selectez ce ma interesează, din păcate sau fericire nici nu stiu cum sa zic…urmează sa dau si eu o testare psihologica din Județul x…sper sa fie ok.In anul 2010 l-am luat, anul trecut nu….datorita faptului ca am acumulat f multa oboseala si cred ca în funcție de ce stare ai.Numai bine!

    • Bianca spune:

      Ati facut liceul militar?

  22. X spune:

    Revin… azi 04.06.08 am sustinut testul de psihologice pt. incadrarea la concursul de admitere la Ac. d Pol., Fac. d Pomp. … si ce sa vezi … intru in sala, ma asez pe scaun si incepe doamna psiholog sa ne „povesteasca” ca nu este un test cu raspunsuri corecte sau gresite, ci unul de profil general… :P … pe naiba … cum sa nu fie asa… poi daca eu aleg raspunsurile care m’i s’ar potrivi si as spune ca de cele mai multe ori sunt rezervat, comportamental vorbind, atunci cand sunt cu prietenii si ca nu socializez foarte usor, eh… poate am unele probleme ca sunt mai retras si nu imi place sa ies de cele mai multe ori in evidenta… poi… sa zicem… domnisoara ceea credeti ca ar aviza testul ?… poi sunt sigur ca nu … ideea este ca trebuie sa dai nihte raspunsuri din care sa reiasa ca esti foarte activ, ca iesi mereu cu prietenii, ca nu mai stiu io ce altele … ori eu nu cred ca asta e important … cat esti tu de „prostalau” … eu imi fac treaba foarte bine la servici … (mentionez ca sun subofiter la ISU X) si nu au fost niciodata probleme ca de ce nu sar in sus prin curtea inspectoratului si stau acolo unde trebuie si imi fac treaba. Apoi mai vin intrebarile despre rezistenta la stres … poi fratiilor … poi ce rezistenta vrei sa ai atunci cand unu zice sa mergi in dreapta si altu zice sa mergi in stanga? … sau cand iti suna 3 telefoane si unul e de la inspector, altul de la prim-adjunct si altul de la seful centrului operational? … eu pun pariu ca o zi i trebuie domnului general (oricare ca sun vre’o 6 in IGSU … ca nici toata armata SUA nu are atatia), o zi de munca in dispeceratul inspectoratului si isi da demisia… si e adevarat … ca nu poti sa sari intr-un picior cand te suna tot tzaranul ajuns capitan peste noapte la avize sau la PSI si stiu io ce departamente mai sunt la ispectorat, sa iti ceara 20 de legaturi telefonice intr-o juma’ de ora. Si mai poarte’le grija si „zugravilor” de pe la detasamente care ies odata pe luna la o interventie si nici atunci nu sunt in stare sa iti trimita un raport bine facut. Oricum, ideea cu testul psihologic mie imi pare o tampenie grozava… cel mai bine iti stapanesti emotiile si starea prin practica… atunci cand esti la fata locului, cand arde casa in fata ta sau cand omnului ii este taiat gatul in masina si tu trebuie sa’l descarcerezi… si nu cand dupa o noapte de betzie mergi la testul psihologic si bifezi cate’va x-uri … si gat ai profil de ofiter. Sa speram ca nu am deranjat pe nimeni si va multumesc daca ati citi tot ce am scris …

  23. tiberiu spune:

    testele psiho pt angajare(sgv) sunt k si cele pt scoala de subofiteri!

  24. dana spune:

    si eu m-am inscris la armata,dau examen pe16.07 si eu am cautat teste psihologice si nu am gasit

  25. v. petronela spune:

    as vrea sa lucrez ca psiholog in cadrul armatei ce conditii trebuie sa indeplinesc

  26. v. petronela spune:

    cel mai obiectiv comentariu pt domnul x bravo

  27. andrei spune:

    vreau si eu un site cu teste psihologice ….. vreau sa ajung in armata

  28. monica spune:

    Care sunt conditiile care trebuiesc indeplinite pentru a ma putea angaja in cadrul armatei?

  29. Oan spune:

    nu va mai stresati cu testele, pt ca nu se gasesc. in primul rand ca nu ar fi prea corect si care ar mai fi testarea daca toti le vad inainte … relaxati-va!

  30. Bravos spune:

    Care este adresa sediului central al Centrului de Psihologie din MIRA ?
    Si cui se subordoneaza?

  31. onut spune:

    nu mai cautati fratilor ca in armata romana e bataie de joc eu unul nu va sfatuiesc sa veniti in armata

  32. viorel spune:

    Nu stiu daca ma puteti ajuta dar am zis ca nu deranjez daca va intreb si pe d-voastra. Acum sunt instructor in cadrul Centrului de Operatii Speciale de la Buzau(plutonier adjutant, 37 ani).Acum 2 ani au fost scoase la concurs 8 posturi de psiholog militar dar nu am reusit sa ocup niciunul.I-mi doresc foarte mult sa profesez in acest domeniu si nu stiu cum as putea sa procedez.s-au cui sa ma adresez. Mentionez ca sunt licentiat in psihologie din 2005. Va multumesc anticipat.

  33. Madalina spune:

    buna. vreau sa merg pe scoala de subofiteri.. am auzit ca se da psihologicu.. unde pot vedea in ce consta testele?:) vreau sa fac unu pt mine.. dak se poate:) multumesc astept raspuns

  34. geanyna spune:

    as vrea si yo un model de teste pishiologige ptr admitere in cadrul armatei k SGV repede va rog.

  35. geanyna spune:

    as vrea si yo un model de teste pshiologige ptr admitere in cadrul armatei k SGV repede va rog.

  36. maryus spune:

    salut unde pot gasi si eu inmtrebarile pentru testul psihologic pentu aramata.imi puteti zice si mie?
    astept raspuns

  37. MARIAN spune:

    AVETI DREPTATE NU SE GASESC TESTE DELOC PE NET DOAR LA PSIHOLOGI SI ALEA NU LE ARE ORICINE !!!!!!!!!!!!!! E GREU DE VOI NU VA MAI CHINUITI PE NET!!!!!!!!!!:)))))))) FACETI MEDITATIE NU VA LASATI INVINSI!!!!!!!!!!!!!!
    ::::::::)))))))))))) BAFTA

  38. CRISTIAN spune:

    FRATILOR V-A SPUN EU TOTUL: DA-TI CU BANU LA DOCTORUL PSIHOLOG SI TOTUL SE REZOLVA. N-E VEDEM LA EXAMEN IN PERIOADA 02-25 DECEMBRIE 2008. BAFTA. ::)) .

  39. dany spune:

    mai fratilor lucrez in armata de 2ani de cand au inceput la inceput angajarile din prima tura 2006, credetima ca au fost 60 de oameni pe 17 locuri din care au ramas 16 din 60 dupa testul psihologic adica mai putini decat locurile libere, multi pe care ii credeam in stare sa treaca testul nu lau trecut si au ramas oameni care nu ma asteptam sa treaca testul, mie cal purin nu mi sa parut foarte greu testul e exact ce a scris si,,x spune,, cel de la ISU mai sus, nu trebuie sa raspunzi la el exact cum esti ci mai bine raspunzi ca asa ar fii bine sa fie, chestia e sa fii atent fiindca dintrun test de cel putin 350 de intrebari de fapt sunt in jur de 30 doar ca fiecare intrebare se repeta dar sub o alta forma si se repeta de vreo 10ori sub alte forme , numai dupa experienta mea din armata obligatorie si dupa inca doi ani angajat, eu zic ca pt. banii care se castiga in armata si mai ales ca a ramas acelasi tip de comunism si acum ,oamenii de toata prastia la comanda care in loc sa se ocupe de probleme serioase ale personalului angajat inca te mai intreaba ca de ce nu stralucesc bocancii si buzunarul nu e inchis, asta fiind un ex din multe altele ca sa nu mai amintesc de cuvinte jignitoare la adresa subordonatilor,si mie imi place sincer armata dar nu prostia de care se da dovada din partea unora care ar fii trebuit sati dea un exemplu, tehnica e praf inca mai invart la manivela unui tel din anii 70 pt. a comunica cu colegii, incredibil dar cat se poate de adevarat asta chiar daca am propus sa cumparam statii din banii nostri dar nici asa nu lea convenit fiindca nu scrie in regulament, asta fiind tot de pe vremea lui nea NICU, asa ca eu zic sa nu va mai faceti sperante desarte fiindca nu e ca in reclama de la televizor sau ce vedeti pe discovery despra armatele de dincolo de granita noastra, credetima ca nu degeaba siau dat intrun numar mare demisia din armata, nam nimic inmpotriva celor care vor sa se angajeze fiecare face ce vrea eu doar miam exprimat o parere fiind in sistem, dar eu zic ca o sa va lamuriti repede, asta se intampla in mapn ,in jandarmerie si pompier nu stiu nu ma bag, bafta oricum la ce ce vor sa se angajeze

  40. ioana spune:

    buna ziua.

    Ma numesc Ioana si in data de 11.12.2008 am sustinut testul psihologit pentru incadrarea directa la politia de frontiera…as avea cateva intrebari de va adresat….daca in judetul meu am cazut la psihologic nu se mai poate timp de 1 an sa dai la politie(eu asa am inteles)??sau se poate da testul psihologic dar in alt judet nu il cel in care eu l-am sustinut???va rog frumos sa imi raspunde-ti la mesajul meu.

    Multumesc anticipat!

  41. Leoveanu Mioara spune:

    Va rog sa-mi trimiteti si mie teste pshiologice pentru admiterea la MAPN.

  42. andrey spune:

    as dori si eu daca se poate un site sa cv care sa ma ajute sa rezolv niste teste pt selectia la mapn . eu am fost la selectiu si testele de acolo sunt foarte grele . daca ati putea sa imi trimiteti si mie un lunk poate gasesc si eu cv

  43. constantin alexandra spune:

    BUNA ZIUA!Va salut cu respect.Vreau sa dau examen pt.sgv..Sunt din constanta…va rog mult sa mi spuneti unde pot gasii testele de psihologie,exemple orice…sau cum pot face rost de ele.va multumesc

  44. nutu spune:

    nu o sa gasiti teste psihologice pe net.Bafta

  45. Razvan spune:

    BUNA ZIUA!Va salut cu respect.Vreau sa dau examen pt.sgv..Sunt din constanta…va rog mult sa mi spuneti unde pot gasii testele de psihologie,exemple orice…sau cum pot face rost de ele.va multumesc

  46. Razvan spune:

    as dori si eu daca se poate un site sa cv care sa ma ajute sa rezolv niste teste pt selectia la mapn . eu am fost la selectiu si testele de acolo sunt foarte grele . daca ati putea sa imi trimiteti si mie un lunk poate gasesc si eu cv

  47. ptr ioana spune:

    daca ai picat testul psihologic timp de un an nici nu te baga in seama

  48. util spune:

    cautati dak vreti teste psih pt port arma,agent paza etc seamana foarte mult cu cele care va trebuie la angajarea in armata,In rest totul sa bazeaza pe cultura voastra pe care a-ti capatat-o in scoala…bafta

  49. paul spune:

    deci teste psih nu se gasesc pe ned dar la un dr psih dintr-un spital militar cred ca se gasesc
    ce ziceti pot face o incercare/
    ?

  50. Doroftei spune:

    Si eu am dat testul psih ptr a ma angaja in armata si am picat si eu am nevoie de un site cu teste ca imi place armata si vreau sa ma angajez in Cadrul Armatei

  51. george spune:

    fratilor in mai am examenele la alba iulia asa ca daca stiti ceva teste asa cat de cat ca sami formez un pik ochii pe ele lasati un mesaj , pe aici pe undeva … mersi

  52. Lili spune:

    Eu sunt foarte fericita ! e abia a 3- a zi de antrenament si am facut cei 2000 de m in 8.20 min !! mai am putin de lucrat ca sa fac 7.40 min si ce traseul utilitar.. ma descurc eu !!! bafta multa si voua

  53. lili spune:

    Nu stiu de ce va e teama de testul psihologic eu am dat vreo 3 sau 4 pana acum si nu am picat la nici unul !!! dar ma rog… mie imi plac testele , jocurile astea …

  54. anca23 spune:

    Am si eu o mica intrebare legata de conditiile ce trebuie sa le indeplinesti pt a ajunge in cadrul armatei…o cunostinta imi spunea ca la proba sportiva trebuie sa faci 50 de flotari…e adevarat?mie mi se pare putin cam exagerat…in rest cu rezistenta…e ok…

  55. LILI spune:

    nuuu fetitza sunt doar 10 bucati adica flotari !!! :*de unde esti ?
    eu sunt din constanta

  56. LILI spune:

    alexandra vrei sa mergi la stadion si la academie daca e , sa ne antrenam ?

  57. Lili spune:

    Am vazut ca se vor da 3 teste (cel putin numai 3 am vazut eu) dar nu am reusit sa fac rost de ele ! Acestea sunt : Raven, D70 (personalitate) si C.P.I.

  58. adi23 spune:

    Va pot da inform in leg cu armata. Lasa ti un nr tel ceva

  59. cine are sa-mi dea si mie teste pshihologice ptr subofiteri....plssss dc poate cineva sa ma ajute ma gasiti p id skumpyka_18 spune:

    vreau si eu teste psihologice ptr subofiteri…plsssss

  60. danna spune:

    as vrea sa stiu unde ma pot antrena pt traseul utilitar(sgv) in constanta.

  61. danna spune:

    lili..acu am observat k esti din constanta..tu unde t pregatesti pt traseul utilitar??

  62. vyctor spune:

    dak vreti sa va informez cu ceva aveti id meu am ceva neamuri in armata si stiu cam cum e acolo azi am depus si io dosarul si astept sa ma cheme. bafta ne intalnim la campul lung

  63. vyctor spune:

    vyctor_you

  64. Alexandru spune:

    va rog sa-mi trimite-ti si mie testele psihologice care se dau la liceul militar pentru clasa a 9 a .nu le-am gasit nicaieri…va rog sa ma ajutati… multumesc anticipat!

  65. lili spune:

    PT Danna – eu ma antrenez la stadionul farul ! am facut cei 2000 m , saritura in lungime , flotarile …cu restu nu-i pb ! eu am optat pt infanterie ! tu pt ce ?

  66. lili spune:

    PT danna – te-au chemat ?
    eu tre sa ma duc pe 7 la breaza !

  67. lili spune:

    mi se pare ca pt traseul utilitar putem merge la institutul de marina ala de pe soveja ! tinem legatura daca vrei si tragem o fuga si pana acolo

  68. lili spune:

    danna eu nu ma mai duc sa ma antrenez ! m-am hotarat sa ma odihnesc ! pe data de 7 mai tre sa ma prezint la breaza la ora 6 seara la lic. militar ! avem tren de la constanta la bucuresti nord la ora 7.43 si de la bucuresti nord pleaca spre breaza la ora 14.11 si ajunge pe la 16.08 ! daca dai si tu , bafta multa !! sper sa ne vedem la gara !!

  69. cosmin spune:

    testele astea sunt cea mai mare prostie inventata..trebuie sa reiese k esti cel mai bun,calm sociabil om….
    tre sa spui k nu ai omorat niciodata o musca si nici nu ai faceo…dupa parerea mea esti nebun dak il treci…

  70. cosmin spune:

    cik intrebare:ai rupt capu la flori cu boata cand erai mic si mergeai p camp?….cum vine asta fratilor…..tre sa spui k nu ,altfel reiese k esti un criminal fara mila

  71. Raducu spune:

    Aoleooo cata prostie e akolo mai sus toata lumea plange din cauza testelor astora,poi nu e clar pt voi bah ca nu exista asa cva cititzi si voi ce a spus prietenul nostru X inainte sa postati pe sait;)…greu cu unii si le mai trebuie in Armata Romana:)))

  72. Lili spune:

    M-am convins !!! Credeam si acum m-am si convins ca majoritatea celor care criticau si mancau…… ca e greu sa intrii sunt niste agarici care nu au capacitatea de a lupta !!! Eu am intrat si sunt foarte fericita ! Testul psihologic e foarte usor , pt copii e clasa a IV -a! Ideea e sa nu mai dormiti voi !! Eu ca fata am dormit numai 3 ore inainte de ex. si tot am luat !

  73. danna spune:

    asa e…lili zice bine.testele psihologice nu sunt o problema..a fost simplu.mie mi-ar conveni sa ia mai putini baieti(asa poate prind si eu un loc:)))))

  74. catalina spune:

    vreau si io teste psihologice cine imi da si mie?

  75. danna spune:

    PT TOATA LUMEA…TESTELE PSIHOLOGICE NU SE GASESC P NET!O IDEE AR FI SA FACETI O SIMULARE LA UN PSIHOLOG CARE LUCREAZA IN ARMATA…DAR NU SE MERITA EFORTUL…SUNT SIMPLEEEE

  76. danna spune:

    PT TOATA LUMEA…TESTELE PSIHOLOGICE NU SE GASESC P NET!O IDEE AR FI SA FACETI O SIMULARE LA UN PSIHOLOG CARE LUCREAZA IN ARMATA…DAR NU SE MERITA EFORTUL…SUNT SIMPLEEEE(poate d data asta postati commentul)

  77. caruntu valentin spune:

    va rog frumos,dati-mi si mie niste site-uri sau teste psihologice pt sgv,va rog din suflet,ajutati-ma cu acest examen pt sgv,ast sa ma contaqctati le emailul meu sau la tel 0727232142 ,va multumesc pt intelegere,,pa

  78. caruntu valentin spune:

    ajutati-ma sa intru si eu in cadrul armateii,va roggggggggggggggggggg

  79. andreea spune:

    buna.. sunt studenta in anul 2 la facultatea de psihlogie. stiu cam cum ar trebui sa raspunzi la testele psihologic, dar m-ar intersa sa stiu ce as putea face pt a ocupa un post in cadrul armatei , ca si psiholog, conteaz ainaltimea ca am doar 1 , 60 din pacate..

  80. caruntu valentin spune:

    va rog frumos,macar datimi si mie niste site-uri de teste psihologice sau examene de astfel de teste,plsssssssssssssssssssss

  81. SORIN_TIMISOARA spune:

    acum vad ce disperata e lumea de testul pshologic………daca ati fi vazut cum faceau oltenii!!!!SI mai ales cati erau!!!cand au vazut cladirile alea de la unitate parca se credeau la PARIS!!!testu psiho e greu pentru aia care nu se cunosc pe ei!!!!!va salut

  82. Lili spune:

    sal
    sunt foarte simple !!!! pe bune !! imi plac la nebunie testele aveti cele de inteligenta care sunt putine si fffff usoare si 2 de personalitate EPQ si FPI

  83. leo spune:

    vreau sa intru in armata dar am fumat de doua ori canabis este o problema asta?

  84. danna spune:

    stai linistit k nu t pune nimeni la detectorul d minciuni.trebuie sa stii sa minti.

  85. ionut spune:

    salutare lucrez in armata sunt angajat de cativa ani si as dori sa gasesc un site psihologic pt.filiera indirecta pt promovarea examenului pt subofiteri va multumesc

  86. Alexandra_ct spune:

    eu am dat psihologicu` si l`am picat…asta pt ca la un moment dat imi pierdusem rabdarea… observi ca brusc prin raspunsurile pe care le dai ajungi sa te contrazici singur…e aiurea . de ex te intreaba : obisnuiesti sa minti? iar tu fiind constient ca tre` sa faci impresie buna , raspunzi cu NU . dupa ,aceeasi intrebare reformulata te face sa raspunzi ca prostu cu DA . e aiurea . aiurea aiurea . important e sa fii calm si sa nu cedezi .

  87. raducu spune:

    intradevar….optica sa schimbat fundamental vis-a vis de armata!acum 15 ani cand am facut armata la marina nici nu ma gandeam ca lucrurili vor evolua asa de radical…inainte sistemul de evolutie de tip obstesc era intrutotul de neproductiv in ideea ca soldatul „performant” era acela care evita cat mai bine regulamentul! din cele 18 luni efectuate doar 4 au contat restul fiind umplutura, pierdere de timp si demagogie

  88. Viitor Ofiter spune:

    Cine are intrebari legate de testul psihologic ii rog sa mi se adreseze pe id-ul anastasiurudolf@yahoo.com

  89. Viitor Ofiter spune:

    Cine are intrebari legate de testul psihologic ii rog sa ma contacteze. id anastasiurudolf

  90. daniel spune:

    bai…o parte sunteti batuti in kp.nu sunst teste pe net.lasati o dracu de treaba!parca ati fi cretini… in fine…ia zi dani care lucrezi din 2006 la armata…ai un id ceva sa vb si yo cu tine?vreau sa te intreb cate ceva da mai pe nevazute..hai te rog eu mult.

  91. didi spune:

    lucrez in armata ca sgv-ist si mi-as dori sa ma inscriu la academia militara la fara frecventa.Eu stiam ca se poate …….dar astept si alte pareri…..va multumesc

  92. florin cta spune:

    care sunteti din constanta si stiti vreun cabinet psihologic d und aj putea sa ac rost de testele psihologice ptr sgv…? Astept akm sa plec in noiembrie… id : fl0rin_c00l_b0y , mersi !

  93. caty spune:

    va rog tr si mie un mail cu o adresa de e-mail unde pot intra ca sa fac teste de psihologie pentru examenu de a intra in armata.va multumesc

  94. bogdan spune:

    stie cineva cand se mai fac recrutari in cadrul MApN ca soldat angajat? trimiteti-mi si mie la adresa de MAIL dobirau@yahoo.com va rog mult .

  95. ionut spune:

    Testarile psihologice din cate stiu eu, nu se dau la inceputul si sfarsitul de saptamana iar in celelalte zile lucratoare ale saptamanii, nu catre sfarsitul programului,DAAAR,NU MAI STIU UNDE ESTE REGLEMENTAT ACEST LUCRU.
    CINE STIE? MULTUMESC.

  96. ionyca spune:

    va rog tr si mie in email cu o adresa de e-mail unde pot intra ca sa fac teste de psihologie pentru examenu de a intra in armata SGV va multumesc

  97. Gelu spune:

    Ii rog pe cei care au trecut de aceste teste sa imi spuna si mie in ce a constat probele(medicala, fizic si psihologic)am 19 ani inca elev pana in iunie2010, detin permis cat. B,C+E si de ce as mai avea nevoie…
    Cu respect Gelu!!!

  98. Irina spune:

    Am absolvit Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, inclusiv Master, acum 5 ani. As dori sa stiu daca as putea lucra ca psiholog/consilier intr-o institutie militara sau la o scoala de subofiteri.

  99. Florin Patriciu spune:

    poi eu am intrat in armata sunt ofiter si as vrea sa spun ca teste sunt usoare

  100. Gelu spune:

    si proba fizica cum a fost?la cea medicala in ce consta ?a fost si scris la lb si teratura romana, am auzit k se da un test si aici.

  101. oana spune:

    Buna,

    Testele psihologice ar trebui sa nu sperie pe nimeni, nu sut exagerat de grele in schimb sunt foarte obositoare, trebuie multa concentrare, trebuie sa fiti odihniti, nebauti si optimisti( daca se poate). Cei care au dat examene psihologice sunt obisnuiti, cam stiu ce i asteapta, problematic va fi pt cei care sustin pentru prima data un test psihologic, vor fi putin mai blocati din cauza stresului sau din contra, vor reactiona si vor functiona la cote maxime trecand testul cu brio. Probele fizice sunt destul de grele pentru cineva care nu a facut sport de ani buni. Va doresc succes daca veti opta sa alegeti cariera militara si eu inca lupt sa obtin ce mi am propus, se cer oameni competenti in sistem si consider ca sunt unul dintre acestia.

  102. AdRiAn spune:

    as vrea sa dau la sc militara dar nu stiu daka st apt din punct de vedre pshihologc deoarece am avut un episod depresiv de circa 2 ani de zile am reusit sa revin la o normalitate acum nu stiu ce criterii st dar probabil prin ce am trecut m-a facut de doua ori mai puternic si cred ca as putea fata fata la orice test pshihologic

  103. GABITZA spune:

    PT ADRIAN: INCEARCA MAI INTAI LA aCADEMIE….APOI LA SCOALA DE MAISTRI….FIECARE DIN NOI ARE PERIOADE SI PERIOADE…IMPORTANT E CA AI DEPASIT ACEL EPISOD…..PT TESTELE PSIHOLOGICE NU AI NEVOIE DE NICI O PREGATIRE…FII CAT MAI ATENT LA INTREBARI SI TOTUL O SA FIE OK-TRE SA AI INCREDERE IN TINE.
    UN VIITOR PSIHOLOG

  104. torrello spune:

    Bafta tuturor care vreti sa dati la armata, pompieri, politie etc.
    Si eu o sa incerc la armata.
    Succes!!!

  105. Florin_86 spune:

    Fratilor la armata pentru SGV la testul psihologic se da structura de personalitate numele testului este F.P.I si E.P.Q si trebuie sa raspuni cu da sau nu, 1 sau 2 de inteligenta si nivel mental nume test cred B 53 si N.M.A. , eu am luat examenul dar am stat in asteptare si mi-a expirat fisa medicala si trebuie sa dau iar examen. F.P.I si E.P.Q le am dar restu nu am gasit. Bafta.

  106. florin spune:

    va rog frumos sa i trimiteti si mie testele psihologice care se dau pt angajare ca SGV sau unde le pot gasi, ca fratele meu a dat de mai multe ori si a picat si ma speriat si pe mine va rog sa mi le trimiteti si mie va multumesc frumos si astept un raspuns de la voii id meu geankizz@yahoo.com

  107. Rabela spune:

    Nu-mi vine sa cred ce vad aici, am citit cateva comentarii pe sarite si sunt ingrozita . Unul care vrea sa se faca psiholog si scrie „”ï-mi”” „”s-au vreau”” la 38 de ani. Altul student la Psihologie si intreaba unde poate cere informatii despre cariera de psiholog in armata. Nu-mi vine sa cred cata superficialitate si prostie. Pai daca ar lucra toti prostii in armata unde am ajunge „”deteptilor””????

  108. Inna spune:

    Buna !!! am si eu o rugaminte:va rog sa_mi trimiteti si mie un mail cu o adresa de e-mail unde pot intra ca sa fac teste de psihologie pentru examenu de a intra in armata.va multumesc anticipat

  109. Ionutzzz spune:

    Ma voi sunteti sanatosi?? nu intelegeti ca NU se gasesc pe net teste… eventual puteti intreba pe cineva care a dat acel test psihologic in ce consta intrebarile… trebuie sa va scrie cineva cu caractere de 70 sa intelegeti ca nu se gasesc?? Bafta!! daca e cineva care urmeaza sa dea la sibiu la academia militara fortele terestre, contactati.ma la adresa de e-mail t_ionutz_4_ever@yahoo.com sau id-ul t_ionutz_4_ever .. numai bine!!

  110. George spune:

    Salut….sunt George si am sustinut examenul pentru angajat soldat voluntar,prima data am dat in decembrie2008,si l-am picat, a douaoara am sustinut in aprilie2009 si l-am trecut cu brio. pentru detalii lasati un id de mss si vom sta de vorba sa va lamuresc in ce consta testul pentru ocuparea postului soldat gradat voluntar, na ce stiu si yo. si eu prima data am stat cu multi prieteni vorbind de testul pshiologoic.

  111. danny spune:

    cn poate sa imi dea j me detali despre testul pshihologic d la m.a.p.n sa de add la danyyy_pitiq1890..ms fain

  112. cristi spune:

    salut george,vreu sa stam de vorba sa ma lamuresti si pe mine in ce consta testul pentru ocuparea unui post de soldat gradat voluntar.
    Astept mesaj . Multumesc

  113. andreea spune:

    stie cineva cand se fac angajari in armata ca sgv???

  114. CRISTI spune:

    daca lucrez an cadrul armatei mai a.mi trebui permis de port arma?pt un pistol cu aer comprimat?

  115. Ghita spune:

    Salutare…..o intrebare pt cei care lucreaza in m.a.p.n. MAI VIN LOCUR pt soldat gradat voluntar, pt ca de ceva timp nu au mai venit?X-(X-(X-(

  116. Ghita spune:

    salutare…..o intrebare pentru ce care lucreaza in m.a.p.n. MI VIN LOCURI pentru soldat gradat voluntar????

  117. simona spune:

    cn poate sa imi dea detali despre testul pshihologic. adresa mea trista_simo ms o zi superba

  118. George spune:

    salut cristi si ce vrei sa stii na lasa si uh un id sa vb daca vrei….

  119. dragomir ana maria spune:

    va rog sa mi trimite ti si mie daca e greu la avizul psihologic daca e vorba de calcule aritmetica si tot ce e legat de matematica
    id meu crinamiruna89 merci

  120. george spune:

    nu mai vine nimeni cu nici o sugestie in privinta m.a.p.n.-ului?

  121. George spune:

    Salut au venit locuri pt maistri militari,pt cei interesati

  122. DanTulcea spune:

    pe data de 05-06-2010 mergeti la toate punctele incorporare m.a.p.n se fac angajari .Si Apropo testele psihologice nu le vezi gasi nicaieri puteti sa rascoliti google.com peste tot nu veti gasi .Testele le au numai psihologii din cadru armatei.Din cate am auzit testele psihologice de istorie si cele de iteligentza sunt oare cum apropiate de cele ce ne vor cadea la examen . Va urez mult succes:)

  123. coco spune:

    va salut vas ruga frumos care vede mesajul meu ,si care ar vrea sa ma ajute si pe mine .eu vreau sa dau de ofiteri la sibiu in academia fortelor terestre ,marea mea rugaminte cei acre au trecut cea ce eu vreau sa fac si vor sa ma ajute sa imi spuna si mie cam la ce trebuie sa ma astept . ma puteti contacta la id extasy_cosmin va multumesc frumos.

  124. iulyan spune:

    george as vrea s vb cu tine despre testu ala psihologic am dat si eu o data si l-am pikat te rog mult iaa id meu acolo si vb iulyan_u12 multumesc

  125. george spune:

    pentru DanTulcea de unde stii ca atunci o sa vina locuri?
    lucrez in mapn?sau ai ziso la caterinca

  126. ovidiu spune:

    As dori sa stiu si eu cand apar locurile de munca?
    Poate sa imi spuna cineva?

  127. liviu spune:

    v-ati lamurit cu testele???
    pana sa citesc com-urile voastre nu eram asa tulburat…off…poate n-o fi asa greu..dar care ati luat..lasati si voiniste sfaturi de urmat pt cei care dau acum sau vor da in viitor.MErCI

  128. renata spune:

    si eu mie imi e teama de acele teste psihologice unii zic k e greu altii zic k nu,oricum eu am depus deja dosarul ptr ofiteri la sibiu si din cate stiu la sf lu iunie ma anunta knd merg sa dau examenele

  129. renata spune:

    bafta tuturor k e necesar si de acela!!!!!!!

  130. Sorin Brasov spune:

    Salut!

    Sunt din Brasov si vreau sa aplic pentru academie la fortele terestre, daca mai citeste cineva din bv id meu de mes: adresa_lui_sorin . voi unde va antrenati, daca sunteti pregatiti pt psihologic, etc

    bafta

  131. predator 1 spune:

    salutare . . .ce se mai aude lume cu locuri sgv mai vin anul acesta?

  132. florynna spune:

    lsati-mi si mie va rog un mail cu ceva teste psihologice..luna viitoare o sa le sustin..multumesc

  133. George spune:

    P.S. florynna. testele pshiologice nu se gasesc pe net nici altundeva, doar evaluatori cei de la mapn au testele in rest nimeni.uh dai pt.maistru militar sau subofiter?eu am dat pt sgv si poti sa iti zic despre testul pshiologic vorbind de sgv depinde cum il privesti intelegi si daca esti odihnita nu cred ca va fii problema. asta depinde numai de tine.bafta tuturor eu ast inca pt sgv

  134. George spune:

    P.S.florynna. testele pshilologice nu se gasesc pe net si nici in alta parte doar evaluatorii mapn le au.dar testul pshio nu trebe sa te sperie asa tare no depinde cum il privesti, cel mai bine ar fii sa fi odihnita.eu am dat ca sgv si a fost ok.bafta

  135. vasea spune:

    nu se gasesc teste psihologice pe internet.nu sunt publicate

  136. tIMI gL spune:

    TOCMAI AM DAT UN TEST PSIHOLOGIC PENTRU MAISTRI, A FOST MULT PREA USOR.M-AM SPERIAT DEGEABA, ATAT DE INCORDAT SI DE STRESAT DE ACEL TEST PSIHOLOGIC. SFATUL MEU E SA FITI BINE ODIHNITI.
    SE DA MAI INTAI UN TEST DE INTELIGENTA, APOI 300 DE INTREBARI DESPRE PERSONALITATEA VOASTRA, AICI TREBUIE SA RASPUNDETI CAT MAI APROAPE DE ADEVAR SI CAT MAI SINCERI POSIBIL, IN ASA FEL SA NU VA COMPROMITA. DEOARECE LA SFARSIT DUPA PROBELE FIZICE, VETI SUSTINE UN INTERVIU SI VI SE VOR PUNE INTREBARI CAPCANA SI SE VA VEDEA DACA ATI MINTIT. NU TREBUIE SA VA FACETI ASA MULTE GRIJI CA MINE.
    VA UREZ SUCCES CELOR CARE MAI AVETI DE SUSTINUT !!!

  137. alexandra chiriac spune:

    Buna,imi puteti oferi niste informatii in legarura cu testele pt admiterea la armata?
    acesta est id-u meu de mess : alexandra_chiriac17 ,daca sunteti amabili ajutati-ma si pe mine……..astept sa ma contactati

  138. iordache iordache spune:

    De putin timp ma comfrunt cu o problema….. dupa 10 ani de teste psihologice la care nu am intimpinat probleme, pe ultimul l-am picat, raspunsul a fost „ca nu ma incadrez in profilul pe care il cauta” … intrebarea: nu imi explic ce a pricinuit aceasta schimbare.
    Mentionez a nu a existat si nu exista nici o problema majora in viata mea.
    Astept un raspuns.
    Cu respect, un cadru militar.

  139. Stefan spune:

    Legat de toti cei care cer teste psihologice, ele nu sunt la dispozitia oricui si nici nu ar trebui sa fie.Daca ati picat odata veti pica aproape sigur si a doua oara chiar daca mergeti intr-o alta stare de spirit si raspundeti altfel de cum ati vrea sa raspundeti (adica disimulati).De ce se intampla asta?Sa nu mai existe oameni care joaca ruleta ruseasca cu un AKM in post (doar un exemplu).Testele psihologice propriu-zise nu ar trebui sa le aveti (daca le gasiti sa-mi spuneti si mie de unde, Colegiul ar vrea sa stie sigur cine furnizeaza aceste materiale) dar veti gasi carti cu teste asemanatoare si apropiate ca scop de evaluare. Succes

  140. Robert spune:

    Eh nu va faceti griji, eu m-am linistit putin dupa cateva commenturi citite aici. Se pare ca nu o sa fie greu psihologicul pentru SGV.
    Bafta oameni buni, Poate ne intalnim duminica/luni pe la Breaza!

  141. george spune:

    am citit intr-un comentariu de-al vostru spunandu_le ca daca a picat odata o sa pice si a 2oara GRESIT. depinde cum te prezinti in ce forma, depinde cum privesti testele. in primul rand trebuie sa fiti odihniti si sa cititi cu atentie intrebarea ce va cere, dupa aceea dati raspunsul. si testele nu se gasesc pe net cat ati cauta voi asta este logic daca le-ar avea toti de ce s-ar mai sustine examenul sa il treca toti, sa fim serisi.

  142. Sim spune:

    Ca sa obtineti acele teste trebuie sa fiti licentiati in psihologie. Chiar si un psiholog trebuie sa plateasca o licenta in ceea ce priveste o baterie de teste. Asa ca nu le mai cautati ;)

  143. Psy spune:

    Stimatilor,

    Cat privesc testele, e posibil sa gasiti pe net, dar nu complete, dar sincer n-o sa va ajute prea mult. Un test psihologic are ca scop evaluarea individuala pentru a intra in armata. Va trebui sa va dati seama ca intratul in armata necesita oarecare competente fizice, cat si psihice. Daca nu va ganditi la responsabilitatile care sunt in joc, de exemplu portul unei arme, viata unui coleg soldat, etc., si daca nu aveti un control de sine bine pus la punct, mai ales cat privesc situatiile periculoase, mai bine v-ati lua gandul de la armata.
    Armata nu inseamna doar educatie fizica, aventura, adrenalina, salarii mari apoi sau jocul cu soldatii de plumb ca atunci cand erati mici. E o responsabilitate enorma pe care o asumati sau nu.
    Nu spun ca-i imposibil sa picati testul psihologic o data, fiind totusi 100% capabili sa fiti in armata, dar daca se intampla si a doua oara, ar trebui totusi sa va dea de gandit cat priveste reorientarea.

  144. catalin spune:

    Mias dori sa ajung si eu in armataadar am numai 14 ani si nu cred ca ma primeste in armata. As dori numai sa ma duc la antrenamente numai atita.

  145. cristi spune:

    unde pot gasi si eu teste psihologice ?

  146. dragana spune:

    Anul acesta o sa dau la colegiul miliatr din alba iulia.Am auzit ca multi candidati au picat la testarea pshiologica.Un pshiolog mia spus ca intrebarile sunt ,,cheie„ adica cele viitoare depind de cele precedente.

  147. corina spune:

    buna!vreau sa aflu si yo mai multe despre testele pt sgv……cand se fac inscrierile?

  148. ghita spune:

    salutare. . .nu se mai stie nimic de sgv eu astept de un an j ceva j nimic.

  149. Catalina spune:

    Buna ziua ! cine imi poate trimite si mie niste teste psihologice pentru admiterea in armata romana ? am nevoie de Lp1 Sau Lp2 dar sunt bune si altele . Va multumesc mult ! aam mare nevoie de ele

  150. Velek spune:

    Psy…au fost,sunt si vor mai fi cadre militare care au trecut,trec sau vor trece cu brio examenul psihologic si peste 2 saptamani se sinucid cu arma din dotare.Psihologia,dupa parerea multora,este inca in stadiul de „experiment”.Daca 200 de militari ar fi examinati de un psiholog cred ca ar pica doar 10 sa spunem…daca ar fi examinati de un psihiatru aveti cu vantul meu ca ar pica 110-120 de militari.Am vorbit cu un psiholog deoarece am si eu problema asta cu cazutul la examenul psihologic,si mi-a spus ca acest examen este „examenul zilei” nu examen psihologic…totul depinde de cum ai dormit noaptea,cat de bine te concentrezi si cat de calm esti dar eu personal cred ca daca esti odihnit si nu te plictiseti repede(cazul meu)il treci lejer.

  151. ayo spune:

    nu cred ca se vor gasi teste asa pentru oricine doar privat

  152. ayo spune:

    m -as bucura daca as primi si eu unu daca asta ar fi posibil

  153. prenkster spune:

    Cred ca teste psihologice , ca sa nu zic, ca sigur , nu veti gasi pe net ,intrucat costurile unei licente sunt colosale. Pot ajunge si la 10 000 de lei pentru un singur test. Cei ce le detin nu isi vor mai scoate banii investiti in ele daca le vor pune pe net , intrucat nu vor mai da consultanta , in consecinta bani mai putini in propriile buzunate. Parerea mea este ca este piedere de vreme incercand sa cautati teste psihologice pe net care sa fie si in concordanta cu ceea ce vreti voi sa faceti. O zii buna
    P.S. : Cartile va vor ajuta cel mai mult in situatii de acestea.

  154. Bogdan spune:

    testele psihologice sunt foarte usoare,trebuie sa fii atent doar la ceea ce ti se cere.Eu sunt elev al Colegiului Militar Stefan Cel Mare-Campulung Moldovenesc,clasa aIX-a A.Daca nu poti trece un test psihologic,inseamna ca nu faci fata cererilor,iar mintea ta e concentrata in alta parte,de aceea recomand tuturor ATENTIA,deoarece reprezinta re teta ideala la admiterea in testare.Si apropo;fara stres si panica,fiindca va pierdeti cu totul si nu mai stiti nici sa va scrieti numele,am avut colegi canditati care nu au stiut nimic,ba mai mult si-au scris gresit numele,din cauza fricii de test.Multa bafta,si voi puteti

  155. Marius spune:

    SALUT,
    in primul rand testul psihologic difera de la un examen la altul, depinde in ce scoala militara vrei sa intrii (ofiteri,maistrii militari, subofiteri, SGV). Dca esti sanatos din punct de vedere mintal trebuie sa ei examenul fara o pregatire prealabila, daca iti faci probleme inseamna ca ai anumite probleme psihice.

  156. adi spune:

    pt „sorin_timisoara”…ba idiotule,tu care esti banatean te crezi mai kmeker decat oltenii?vrei sa spui ca pe la tine prin timisoara e mai misto
    decat in slatina sau in craiova?sunt multi prosti ca tine care nu au ce face si freaca menta pe forumuri.

  157. Pingback: Psihotim Timisoara

  158. Iulia spune:

    Care imi spune si mie despre proba sportiva de la liceul militar …….Imi doresc foarte mult sa intru si as vrea sa stiu la ce sa ma astept….Multumesc!!!

  159. magdalena spune:

    Si eu joia aceasta ma duc sa dau probele sportive si psihologul si nujtiu cum arata adik ce contine

  160. valy spune:

    Mai baieti sa stiti ca la Liceul Militar nu se intra asa de usor daca ai trecut toate probele cu bine ai 3 saptamani de acomodare in care te poti rasgandi daca vrei sa renunti sau sa ramai eu am depus dosrul astazi 15.04.2013 in Bacau si sa va mai spun ceva prima si prima data va duceti la inscriere la bacau la R.M.B Restaurantul Militar Bacau dupa aia va da o fisa medicala care aveti de umblat cu ea la Focsani la liceul Militar si penultima oara va duceti la Buzau dar fisa sa fie aproape terminate inafara de paragraful care vil pune la Buzau si apoi terminati la Focsani fisa medicala.BAFTA ca aveti nevoie. daca mai aveti nevoie de informatii contactatima pe fb pe adresa neaguvalentin@libero.it fara gluma BAFTA MULTA SUCCES!!

  161. valy spune:

    puteti sa imi luati adresa daca vreti sa va dau si probele in intregime nu sunt chiar asa de grele contactatima la adresa neaguvalentin@libero.it facebok BAFTA.

  162. yoooo spune:

    cam lungggggggggggg

  163. cristi spune:

    eu nu inteleg de ce de exemplu un militar trebuie sa stie sa calculeze nu stiu eu ce intr-un test de inteligenta sau sa observe niste bile care le anuleaza pe altele intr-un anumit mod cand intr-un razboi nu te lovesti asa de situatii ci te lovesti de inamici in fata carora singurul lucru important este curajul din lipsa fricii de moarte si a dragostei fata de vitejia stramosilor in apararea tarii. de ce nu se face doar acest test pentru a testa daca cineva are teama de moarte sau nu. acest lucru este singurul important. dar nu care figura nu se potriveste acolo sau care dincolo. asta arata psihologia. asta nu. deci de ce nu se da doa test psihologic si se dau si aceste teste cu figuri si numere. asta este intrebarea mea. pai cum adica daca ar aparea un razboi si eu spun vreau sa intru si eu in lupta. pai cum nu mi-ar da arma sa-mi apar tara. ar spune stai ca-ti fac teste. pei ce treaba este asta. pai ce stramosii nostri. decebal, menumorut, maramuresenii din cuhea isi faceau teste unii altora. pai nu-si faceau. cine intra in lupta impotriva dusmanului era bine venit.

  164. Fibisan Catalin vasile spune:

    Imi puteti supune de unde pot lua teste pisihiogic PENTU SGP

Dă-i un răspuns lui adi Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *