Diferenţierea procedurilor de acţiune educaţională


Teoria educaţiei oferă în ultimile decenii tot mai multe variante de concepere şi desfăşurare a procesului educaţional; au apărut proceduri diferenţiate în funcţie de numeroase variabile. De pildă, se conturează proceduri pentru educarea adulţilor separat de cele pertinente pentru educarea tineretului. Primele, la rândul lor, se diversifică în funcţie de specificul domeniului vizat. De pildă, educarea educatorilor, conducătorilor, părinţilor sunt domenii deja bine conturate în teoria educaţiei. În numeroase ţări se desfăşoară studii care urmăresc să elaboreze metode cât mai eficace pentru a se asigura dezvoltarea cât mai puternică a însuşirilor cadrelor militare în conformitate cu anumite metode educaţionale.

De asemenea, se desfăşoară studii şi experimente pentru a se elabora metode de pregătire a militarilor, care să conducă la efecte maxime în timp scurt, cu eforturi şi cheltuieli materiale cât mai mici. Se experimentează diverse variante organizatorice în funcţie de metodele elaborate, de numeroase principii conturate în managementul conducerii şi teoria educaţiei. Optimizarea metodelor şi a cadrului organizatoric este considerată o cale principală de creştere a efectelor formative ale procesului instruirii pentru luptă.

Deoarece procedeele de educare se diferenţiază în funcţie de particularităţile celor ce fac obiectul educaţiei nu se pot da „reţete” valabile în orice situaţie şi pentru toate categoriile de militari. De asemenea, în teoria educaţiei s-a ajuns la concluzia că educatorul este necesar să fie un om format astfel încât să abordeze în mod creator atribuţiile ce îi revin; să fie în măsură să aleagă în fiecare situaţie dată varianta de acţiune adecvată, luând în consideraţie cât mai mulţi factori de care depinde succesul.

 

 

1.          Procesul instruirii pentru luptă

Procesul instruirii pentru luptă creează largi posibilităţi pentru exercitarea influenţelor formative asupra militarilor. De aceea se cere comandantului să realizeze o gamă largă de obiective educaţionale.

Nevoia diferenţierii modalităţilor de acţiune educaţională decurge atât din stadiul diferit de pregătire a subordonaţilor, cât şi din faptul că nu toţi militarii adoptă aceeaşi atitudine faţă de procesul de pregătire.

De pildă, aprecierea militarilor după criteriul „încrederea în capacitatea de a-şi însuşi specialitatea militară” poate duce la concluzia că în subunităţi unii ostaşi nu se consideră în măsură să înveţe anumite caracteristici ale tehnicii din dotare sau să-şi formeze priceperi pentru a o folosi în bune condiţii. Aceste atitudini le influenţează categoric randamentul în mod negativ; ca urmare ele nu pot fi ignorate de comandant. Un alt exemplu, aprecierea oamenilor după criteriul „capacitate de învăţare” poate conduce la concluzia că într-o subunitate sunt şi oameni capabili să înveţe uşor, cu numeroase abilităţi intelectuale bine formate, dar şi oameni care învaţă cu dificultate. Dacă se foloseşte o singură metodă de instruire, să zicem cea adecvată pentru a doua categorie de militari, ceilalţi sunt insuficient solicitaţi, pentru ei ritmul de învăţare este sub normal. În aceste condiţii ei ajung să subaprecieze efortul pe care trebuie să-l depună, procesul de instruire în sine şi, ca urmare, motivaţia lor pentru instrucţie scade. Nu rareori comandantul ajunge la concluzia că rezultatele mai bune obţin cei cu capacitate de învăţare mai mică; situaţia este explicabilă deoarece el a folosit o metodă adecvată acestora. Dacă se adoptă o metodă de pregătire adecvată celor cu o mai mare capacitate de învăţare aceştia vor obţine rezultate pe măsura aşteptărilor, în schimb mulţi dintre ceilalţi se vor descuraja, deoarece chiar dacă iniţial ei încearcă să facă faţă, constatând că nu reuşesc, vor renunţa treptat

 

2.          Activităţile de educaţie ostăşească desfăşurate în subunităţi

Aceasta oferă comandanţilor posibilităţi largi de a exercita o influenţă de tip formativ asupra subordonaţilor; pentru a obţine rezultate cât mai bune este necesar să se individualizeze, să se diferenţieze obiectivele şi procedeele de acţiune în funcţie de: a)nivelul de cultură generală a subordonaţilor, b)capacitatea acestora de a acorda semnificaţii corecte fenomenelor şi proceselor sociale, c)măsura în care problematica socială intră în sfera lor de preocupări. Aşadar, procesul de cunoaştere a subordonaţilor, încă de la primirea acestora în subunităţi, trebuie să vizeze şi aspectele menţionate, astfel încât comandantul să dispună de informaţii pentru a diferenţia atât obiectivele, cât şi modalităţile de pregătire şi desfăşurare a muncii educaţionale în cadrul activităţilor de educaţie ostăşească.

Este evident că dacă un militar este pasiv, deoarece nu are încredere în el sau îi este teamă să nu fie ironizat în cazul că face afirmaţii greşite, comandantul va proceda în alt mod decât în cazul în care militarul nu se angajează în organizarea unor activităţi din alte motive, de pildă, din comoditate.

 

 

3.          Activitatea educaţională – un proces continuu

Individualizarea activităţii educaţionale se referă nu numai la procesul desfăşurat de comandantul de subunitate pe timpul rezervat instrucţiei, ci şi la influenţele pe care acesta este chemat să le exercite asupra subordonaţilor în toate împrejurările. Munca individuală, bazată pe concluziile psihologiei şi pedagogiei dă posibilitatea desfăşurării unei activităţi educative diferenţiate, folosirii acelor mijloace care exercită cea mai mare influenţă asupra fiecărui militar în parte. Întrega viaţă a subunităţii, ansamblul relaţiilor cu subordonaţii trebuie concepute luând în consideraţie particularităţile subordonaţilor şi nevoia de a exercita o influenţă pozitivă maximă asupra acestora. Dacă influenţează conduita acestora, dacă numeroşi factori pot condiţiona convingerile, mentalităţile şi atitudinile oamenilor, atunci comandantul va veghea ca aceştia să exercite asupra fiecărui om influenţe pozitive. Dacă diverşi factori nu pot avea aceeaşi putere de influenţare asupra tuturor oamenilor, atunci este evident că iscusinţa comandanţilor, măiestria lor pedagogică constă în influenţarea acelor factori care au o inrâurire mai puternică asupra subordonaţilor, îndeosebi asupra celor care ridică mai multe probleme. Avem în vedere atât influenţele pozitive, cât şi pe cele negative, deoarece acţiunea pedagogică constă atât în stimularea primelor, cât şi în combaterea ultimelor. Aşadar, individualizarea acţiunii educative se referă nu numai la relaţia nemijlocită a comandantului cu fiecare om, ci şi la acţiunea diferenţiată asupra acelor factori care condiţionează formarea şi conduita subordonaţilor.

 

Acest articol a fost publicat în Coordonate psihopedagogice ale educatiei ostasesti. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *