Aşa cum anticipam în capitolul anterior, în vorbirea curentă, a folosi o metodă înseamnă a proceda sistematic în practică, a dispune de strategia necesară realizării unui obiectiv (scop) bine determinat. Pe scara activității educative, randamentul procesului instructiv-educativ se cere exprimat în termeni concreți. Pentru ca educatorul să poată trage concluzii întemeiate asupra succesului sau eșecului acțiunilor sale este necesar un studiu sistematic, realizat cu mijloace de control moderne, atât asupra acțiunii întreprinse, a mecanismului educativ, cât și asupra rezultatului, a eficienței sale formative. Prin metodică, disciplină experimentală normativă și prospectivă totodată, se pune la dispoziția educatorului un aparat științific, care să-i permită optimizarea procesului instructiv-educativ desfășurat cu militarii în orele afectate educației ostășeșeti.
Orice metodică, și cea la care ne referim nu face excepție, își conturează obiectul de studiu în abordarea permanentă a componentelor cognitive, afective și motivaționale cu care se realizează procesul de însușire a anumitor cunoștințe, se formează priceperi și deprinderi, se cultivă interesul și pasiunea pentru un anumit domeniu al educației. De aceea, ca strategie de însușire a unui „traseu” al experienței umane, metodica nu are o problematică definitivă, ci una vie, dinamică, plină de inedit și confruntări permanente. Altfel spus, metodica se susține experimental, „față în față” cu problemele reale ale vieții. Prescripțiile sale indică, de fapt, experiențele care prezintă cea mai mare eficacitate în plan acțional.
Trebuie făcută diferențierea între metodică și metodologie, în sensul că în timp ce prima este o disciplină științifică, normativă și experimentală, care ne arată cum să procedăm în practică pentru a obține rezultatele scontate, cea de-a doua reprezintă ansamblul metodelor, formelor și procedeelor la care educatorul apelează în procesul instructiv-educativ.
