Extras din „Psihologia terorii si teroarea psihologică în situaţii de criză”, Gabriel Dulea, Editura Universităţii Naţionale de Apărarare „Carol I”, Bucureşti, 2006 ISBN(10) 973-663-339-x
Pentru a motiva introducerea acestui capitol în cartea de faţă, vom apela la un „scenariu”, la o simulare pe calculator a specialiştilor americani cunoscută sub „codul” (denumirea) „Dark Winter” (iarna neagră) efectuat în luna iunie 2001. Mai precis, vom prezenta în acest capitol pericolul armelor biologice, care sunt o ameninţare mondială, o ameninţare globală, drept pentru care vom aborda şi prevenirea sau combaterea acestor forme criminale de „luptă”.
Dar să urmărim scenariul imaginat de specialişti americani:
„Una din grupările teroriste împrăştie în secret un agent patogen (să zicem variola) în şapte zone diferite la ore de vârf (supermagazin cu o suprafaţă întinsă pentru 2 500 de clienţi, un aeroport care are şi diverse centre comerciale pe o arie extinsă, o gară internaţională, un spital încăpător, cam până la 4 000 de pacienţi, o şcoală cu peste 3 000 de elevi, o clădire centrală a unei universităţi cu peste 7 000 de studenţi şi o bază sportivă cu mai multe compartimente de desfăşurare a unor activităţi sportive având o suprafaţă de patru stadioane de fotbal) dintr-o ţară. Virusul care a fost disipit îi infectează pe cei care vin în contact cu el şi care nu bănuiesc că sunt afectaţi de acesta. După trei săptămâni, medicii identifică boala în 40 de cazuri. În zilele ce urmează, virusul se răspândeşte şi la cei care nu au venit în contact direct cu el. Se instalează panica la nivel de spital, apoi la nivel de primărie şi în ultimă instanţă la nivel de oraş. Mulţimile agitate şi şocate nu mai pot fi stăpânite. Sistemul medical este paralizat. Graniţele sunt închise. Economia devine instabilă. La numai 21 de zile de la împrăştierea virusului, boala s-a răspândit deja în 25 de state şi în alte 10 ţări. Au fost infectate 16 000 de persoane, iar 1 000 au murit deja. Medicii estimează că, în decurs de trei săptămâni, numărul persoanelor infectate va ajunge la 300 000. O treime dintre ele vor muri. Aceasta este aşa-numita «iarna neagră».”
Trăim într-o lume în care orice persoană, grupare teroristă sau stat dotat cu un laborator microbiologic poate să ia viaţa a mii de oameni într-o clipită.
Armele biologice reprezintă o ameninţare tot mai serioasă, ele putând fi folosite pentru a cauza epidemii de proporţii, care să se răspândească pe tot globul. Răspândirea unor microorganisme cum ar fi variola, ciuma şi antraxul se poate dovedi catastrofală dacă ne gândim la rezultate: îmbolnăviri şi morţi, la care se adaugă panica pe care aceste atacuri ar putea-o declanşa, remarca „Asociaţia Medicina” din SUA.
Spre deosebire de bombe şi de gaze neurotoxice, armele biologice acţionează insidios: perioada de incubaţie a bolii face ca dezastrul să se instaleze lent, aproape imperceptibil. La început, ajung în spital, unul câte unul, câţiva oameni. Simptomele pe care le prezintă fie îi nedumeresc pe medici, fie sunt asemănătoare simptomelor altor boli obişnuite. Până când personalul medical îşi dă seama despre ce este vorba, s-ar putea ca oraşe întregi să fie infectate.
Extras din „Psihologia terorii si teroarea psihologică în situaţii de criză”, Gabriel Dulea, Editura Universităţii Naţionale de Apărarare „Carol I”, Bucureşti, 2006 ISBN(10) 973-663-339-x