Extras din „Sociodinamica grupului militar – o abordare polifuncţională”, Gabriel Dulea, Editura Militara, Bucureşti, 2008
Teoria educaţiei oferă în ultimile decenii tot mai multe variante de concepere şi desfăşurare a procesului educaţional; au apărut proceduri diferenţiate în funcţie de numeroase variabile.De pildă, se conturează proceduri pentru educarea adulţilor separat de cele pertinente pentru educarea tineretului. Primele, la rândul lor, se diversifică în funcţie de specificul domeniului vizat. De pildă, educarea educatorilor, conducătorilor, părinţilor sunt domenii deja bine conturate în teoria educaţiei. În numeroase ţări se desfăşoară studii care urmăresc să elaboreze metode cât mai eficace pentru a se asigura dezvoltarea cât mai puternică a însuşirilor cadrelor militare în conformitate cu anumite metode educaţionale.
De asemenea, se desfăşoară studii şi experimente pentru a se elabora metode de pregătire a militarilor, care să conducă la efecte maxime în timp scurt, cu eforturi şi cheltuieli materiale cât mai mici. Se experimentează diverse variante organizatorice în funcţie de metodele elaborate, de numeroase principii conturate în managementul conducerii şi teoria educaţiei. Optimizarea metodelor şi a cadrului organizatoric este considerată o cale principală de creştere a efectelor formative ale procesului instruirii pentru luptă.
Deoarece procedeele de educare se diferenţiază în funcţie de particularităţile celor ce fac obiectul educaţiei nu se pot da „reţete” valabile în orice situaţie şi pentru toate categoriile de militari. De asemenea, în teoria educaţiei s-a ajuns la concluzia că educatorul este necesar să fie un om format astfel încât să abordeze în mod creator atribuţiile ce îi revin; să fie în măsură să aleagă în fiecare situaţie dată varianta de acţiune adecvată, luând în consideraţie cât mai mulţi factori de care depinde succesul.
În continuare ne referim la unele aspecte ce trebuie avute în vedere de comandanţii de subunităţi pentru a individualiza corect acţiunea educaţională desfăşurată cu soldaţii şi gradaţii voluntari.
Comandanţi de subunităţi pot acţiona pentru îndeplinirea obiectivelor educaţionale în mai multe situaţii :
– în procesul instruirii pentru luptă;
– prin activităţile educative din subunitate;
– prin organizarea regimului de viaţă în subunitate.
Distincţia introdusă este necesară deoarece fiecare din cele trei situaţii pune comandantul în alt gen de relaţii cu subordonaţii, îi permit să utilizeze alte procedee pentru a exercita influenţe educaţionale.
Extras din „Sociodinamica grupului militar – o abordare polifuncţională”, Gabriel Dulea, Editura Militara, Bucureşti, 2008
