Procesul instruirii pentru luptă

Extras din „Sociodinamica grupului militar – o abordare polifuncţională”, Gabriel Dulea, Editura Militara, Bucureşti, 2008

Creează largi posibilităţi pentru exercitarea influenţelor formative asupra militarilor. De aceea se cere comandantului să realizeze o gamă largă de obiective educaţionale.
Nevoia diferenţierii modalităţilor de acţiune educaţională decurge atât din stadiul diferit de pregătire a subordonaţilor, cât şi din faptul că nu toţi militarii adoptă aceeaşi atitudine faţă de procesul de pregătire.
De pildă, aprecierea militarilor după criteriul „încrederea în capacitatea de a-şi însuşi specialitatea militară” poate duce la concluzia că în subunităţi unii ostaşi nu se consideră în măsură să înveţe anumite caracteristici ale tehnicii din dotare sau să-şi formeze priceperi pentru a o folosi în bune condiţii. Aceste atitudini le influenţează categoric randamentul în mod negativ; ca urmare ele nu pot fi ignorate de comandant. Un alt exemplu, aprecierea oamenilor după criteriul „capacitate de învăţare” poate conduce la concluzia că într-o subunitate sunt şi oameni capabili să înveţe uşor, cu numeroase abilităţi intelectuale bine formate, dar şi oameni care învaţă cu dificultate. Dacă se foloseşte o singură metodă de instruire, să zicem cea adecvată pentru a doua categorie de militari, ceilalţi sunt insuficient solicitaţi, pentru ei ritmul de învăţare este sub normal. În aceste condiţii ei ajung să subaprecieze efortul pe care trebuie să-l depună, procesul de instruire în sine şi , ca urmare, motivaţia lor pentru instrucţie scade. Nu rareori comandantul ajunge la concluzia că rezultatele mai bune obţin cei cu capacitate de învăţare mai mică; situaţia este explicabilă deoarece el a folosit o metodă adecvată acestora. Dacă se adoptă o metodă de pregătire adecvată celor cu o mai mare capacitate de învăţare aceştia vor obţine rezultate pe măsura aşteptărilor, în schimb mulţi dintre ceilalţi se vor descuraja, deoarece chiar dacă iniţial ei încearcă să facă faţă, constatând că nu reuşesc, vor renunţa treptat.
În pedagogia tradiţională se recomandă o metodă adecvată pentru omul cu însuşiri medii; în cazul luat în consideraţie de noi ar însemna să se adopte o metodă adecvată pentru ambele categorii presupuse. Pedagogia a elaborat în ultimile decenii strategii de acţiune ce permit educatorului să organizeze activitatea de învăţare astfel încât să ia în consideraţie particularităţile oamenilor. Deoarece procesul de instruie militară este un proces de tip învăţământ aceste noi metode de acţiune pedagogice se cer a fi studiate cu atenţie de către cadrele militare. Avem în vedere nevoia de a se însuşi şi aplica corect principiile problematizării predării, ale desfăşurării procesului de instrucţie pe grupuri de militari cu însuşiri şi stadii de pregătire asemănătoare, ale programării succesiunii conţinutului de învăţământ în funcţie de progresul real al militarilor, ale diferenţierii studiului individual, în funcţie de posibilităţile şi nevoile reale de documentare. Acestea sunt principalele modalităţi de individualizare a unui proces de învăţare. Deoarece procesul instruirii pentru luptă este de acest tip, grupurile de principii menţionate se cer cunoscute şi aplicate în mod curent de toţi comandanţii de subunităţi.

Extras din „Sociodinamica grupului militar – o abordare polifuncţională”, Gabriel Dulea, Editura Militara, Bucureşti, 2008

Acest articol a fost publicat în Sociodinamica grupului militar. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *