Participarea cititorului este indispensabilă în lămurirea cazurilor întâlnite în viaţa militară. Ne referim la cadrul operaţional ostăşesc. În limbajul militar, vorbim de nevoia de întărire a moralului, de redresare, de refacere, adică de o intervenţie pentru a împiedica aplatizarea, chiar destrămarea personalităţii luptătoare. Când în interiorul uman se produce o slăbire a constelărilor psihice, avem o modificare psihologică şi atunci se impune redobândirea funcţionării normale. Acest proces de reechilibrare prin imbold, stimulare şi, când e posibil, prin transfer de energie are loc rapid şi eficient când însuşi ostaşul participă cu întreaga sa putere. În situaţia de criză a moralului trupei, comandantul, înţelegând cum în scurtul răgaz nu poate reface epuizarea forţei umane cu toate că misiunea trebuie îndeplinită, ca educator iscusit, va întreprinde o acţiune stimulatoare pentru a transforma trăirile grele, suferinţele, într-o îndârjire. Poate va aminti şi alte lupte când dârzenia a reuşit să smulgă victoria în ciuda împuţinării forţelor, a slăbirii fizice. Trăind clipele realităţii, inspirat de situaţia concretă, va şti cât şi cum să folosească cuvântul, gestul, orice formă de îmbărbătare şi întotdeauna exemplul personal. Totul ca să oprească excesul încordării (T) şi astfel să prevină dereglarea funcţionalităţii, ivirea entropiei. Atâta timp cât funcţionalitatea psihică nu e destrămată, însăşi voinţa ostaşului este în stare să dezlănţuie procesul refacerii. Redobândirea unei normale funcţionalităţi a interiorului uman este cheia moralului. Împiedicând efectul negativ al tensionării (T), risipind confuzia, îngrijorarea, alungând semnificaţiile negative, acţionând analog ergoterapiei, un comandant, psiholog şi educator, dinamizează şi reface potenţialul de luptă, reintegrându-l în ritmul cerut de situaţia tactică. El caută să readucă unitatea, prin comandă, în circulaţia valorică ce contează în evidenţa conducerii operative.
În toate activităţile, munca istovitoare, din exces, din sforţări rău dirijate, duce la epuizarea forţei psihice ce se manifestă prin oboseală. În domeniul militar, din timp de pace chiar, exerciţiile tactice sunt un examen al antrenamentul psihic. Lipsa de autoobservare, şi în consecinţă de dozare, ne angajează în efort continuu fără control ştiinţific. Este preludiul scăderii combativităţii. Campaniile pentru cei nepregătiţi prefigurează epuizarea şi chiar uzura. Prima o naşte pe a doua. Uzura, mai periculoasă, provine din suprasolicitările pe care fiinţa nu este capabilă să le preîntâmpine şi să le stăpânească.