Dacă prima revoluție industrială a însemnat transferul îndemnării omului către mașină, a doua revoluție implică transferul inteligenței umane către mașină (Bernard Chen). Academicianul Mihai Drăgănescu precizează că prima revoluție este datorată mașinismului, iar a doua electronicii, automaticii și inteligenței artificiale[1].
Am arătat cum individul dăinuiește ca „om” atâta timp cât nu pierde semnificația umană; dacă, din punct de vedere cibernetic, omul trebuie neapărat să fie considerat un sistem[2], cum a spus părintele ciberneticii, el atunci nu poate fi decât deschis și neapărat condiționat de un mediu. Totodată, am subliniat că știința educației este o putere cu limite și posibilități, de care ne servim pentru a modela umanul. Trăim o epocă în care științele exacte câștigă necontenit teren și dezbaterea umană nu le poate ocoli.
Abordarea personalității umane din punct de vedere al psihologiei cibernetice se face în jurul „automatului cerebral”. Dar, știm că efortul științelor umaniste de până acum a fost îndreptat în direcția considerării individului ca o totalitate și a efectuării cercetărilor cu referire la întreg. Cibernetica nu poate încă rezolva toate problemele sistemului om pentru că lipsesc destule date despre procesul intern al totalității umane.
Psihologia ne vorbește de o capacitate, ce nu poate fi redusă la o stocare de informații (cunoștințe), ci constă în îmbinarea înțelegerii, interpretării concepției, atitudinii și execuției (comportament activ). Se învederează nu atât cantitatea cunoștințelor, cât însușirile de a le prelucra și folosi, deci calitatea umanului. Schimbările calitative caracterizează modelarea firii; umanul în acțiune vrea să câștige proprietăți garante ale comportamentului psihosocial, să însemne saltul calitativ al personalității.
Pentru cibernetică, omul este un „specializat în creier”. Puterea de adaptare, componentă a personalității, să se reducă oare numai la funcționalitatea creierului? Să nu se ia în considerare întregul uman, în amploarea manifestărilor sale psihice, spirituale? Pentru a modifica mediul, pentru a supraviețui unei situații grele, omul își sporește șansele de reușită când acționează ca unitate psihosocială. Răspunsul la un stimul, la o provocare, se face folosind și experiența anterioară a ta și a celorlalți. Practic, aceasta se traduce și printr-o manifestare inedită, rezultantă a unei prelucrări, o sinteză oglindită în configurația internă a potențelor (constelărilor) potrivit mersului evolutiv al evenimentului: acomodare, ajustare, modificare, transformare, reorganizare, potrivire a lumii interne cu cea externă. Fără adaptarea interiorului uman, oricât de „cerebral” ar fi subiectul, procesul nu se termină, nu este complet. De aceea, educația nu poate fi concepută fără capacitate. Nu poți întreprinde ceva și nici modela firea fără să știi pentru ce. Înțelegerea, dimensiune a capacității, sporește încrederea și lărgește zona negentropiei[3].
Ciberneticianul consideră procesul logic din mintea subiectului, atât în cazul când mașina îl pune la curent cu cunoștințele, cât și atunci când este vorba de informații complementare. Desigur, scopul este, în multitudinea de conexiuni, de a nu pierde timp în căutarea datelor și de a asigura direcționarea optimă pentru aflarea celui mai bun răspuns la situație. Pe educator îl interesează procesul de gândire, preludiu la comportamentul integral al ființei. Educația impune exersarea în condiții de trăire totală a evenimentului, ca să obținem inspirația, invenția. Puterea de discernământ a subiecților în pregătirea pentru orice profesie, concepția lor filosofică și modul personal de abordare a problemelor, toate constituie explicația de a fi ale cuiva , conturarea personalității și necesitatea ca în viitor să structurăm interiorul uman în modul cel mai convenabil. Realitatea umană, cu inegalitățile aptitudinale fie și substanțiale, va putea fi modelată prin pedagogia exersărilor, astfel încât fiecare în felul său să folosească marea contribuție a ciberneticii. Trebuie să ne pregătim pentru secolul ciberneticii folosind educația productivă făuritoare de comportamente în acord cu cerințele actuale. Practic, aceasta înseamnă ca educatorul să cultive la subiectul de educat constelările unei lumi interioare prin trăiri autoorganizate pentru a fortifica umanul, stăpânul mașinii. Prioritar este specificul omenesc, fiindcă acesta suportă entropic mașinismul, automatizarea, inteligența artificială, robotul, calculatorul electronic, computerele[4].
[1] Mihai Drăgănescu, Structuri și inteligență artificială , în volumul Corelația dintre infrastructură, structură și suprastructură, Editura Politică, București, 1983, p.215-216. Vezi și volumul Sistem și civilizație, Editura Politică,București, 1975 (De același autor).
[2] Norbert Wiener, Cibernetica, Editura Științifică, București, 1966, p.34.
[3] Se echivalează negentropia prin negașie însensul că potențialul uman n-are degradare, dar plecând de la principiul că nu există ființă omenească perfectă, deci fără imperfecțiuni, rezultă că nu se poate dovedi negația într-un mod absolut, ci, că ființa își dă randament maxim chiar cu entropia sub formă de urme sau cantitate foarte mică însă neputincioasă pentru a împiedica optimizarea.
[4] Știm că mâinile omului au fost primul computer, că s-au preluat multe din îndemânările omenești, chiar din simțuri, ba și din inteligență, astfel încât educația așteaptă ca într-un viitor nu prea îndepărtat cibernetica să preia investigația, diagnosticarea, pentru a nu mai pomeni de anunțatele partide de șah, de crearea poeziilor. Dacă un computer e capabil să interpreteze mai repede și mai bine o electrocardiogramă, să indice tratamentul pacientului, regimul alimentar, fiindcă el este programat pentru o atare misiune, atunci cibernetica îl scutește pe medic de multe eforturi și atunci de ce nu ne-am închipui că în acest mileniu să ne asiste în elaborarea unor modele de structură educațională?
