Teoria transmisunii informaţiei şi educaţia ostăşească

                Putem porni de la cea mai generală relație de comunicare aplicabilă în orice domeniu care, conform teoriei transmisiunii informaţiei, are următoarea schemă grafică simplă:

Figura nr. 8. Schema grafică a comunicării

Schema din figura 8 reprezintǎ aplicarea modelului shannonian, în care omul poate fi considerat drept canal de transmitere – stimul – reacție, dispunând de capabilitǎţi de prelucrare și transformare a informației.

În luptă, este greu de aplicat întocmai teoria comunicărilor (canal) pentru că ostaşul se confruntă cu multe primejdii ce-i vin din lumea exterioară. În pofida instruirii dobândite, datorită faptului că stă continuu sub presiune, el poate fi surprins de neprevăzut. Este adevărat că lumea lui interioară, cu mare putere de adaptare prin constelările psihice, poate fi autoreglată, dar în dinamica luptei, capacitatea lui poate fi deviată din zona efortului considerat principal în zona celui secundar. Fapt posibil şi în situaţia trăgătorului de la mitralieră care are şi el misiune principală şi secundară. În complexitatea câmpului de luptă, unde necunoscutele sunt la întrecere, noi ne bizuim pe iniţiativă, ingeniozitate, inspiraţie, ca să alegem calea optimă. Însă ne aşteptăm la complicaţii şi perturbări. Deci transmiterea şi procesul informaţional au un caracter particular.

Punând problema în faza de pregătire a ostaşului, cu referinţă la schema comunicării, arătată mai înainte, se poate discuta transmiterea conţinutului educaţional. Acest conţinut trece de la P_i (instructor-educator) la P_sgv (persoana soldatului şi gradatului voluntar) dar nu fără a străbate un mediu (M) multiplu condiţionat. În timpul procesului educaţional Psgv are şi el raporturi de influenţă (cognitive, afective, volitive, temperamentale) cu P_sgv1…..P_sgvi.

În vorbirea uzuală noi întâlnim conceptul de „sistem informaţional” care serveşte conducerea în operativitatea specifică, de pildă ostăşească, economică. Sistemul informaţional prelucrează datele având la dispoziţie un echipament pentru colectarea, pregătirea şi transmiterea datelor, precum şi un program conţinând un ansamblu de instrucţiuni care indică cum şi ce date să prelucreze şi cu ce tip de echipament. Un calculator, ca să servească un scop, are nevoie să memoreze, să stocheze datele, să le decodifice şi apoi să le codifice pentru cei care le cer. Marea idee de eliberare a omului de operaţii necreatoare constituie partea practică a sistemului informaţional de care ne folosim pentru nevoile activităţii respective.