Contribuţia matematicii în educaţie nu este bine văzută de toţi educatorii. Matematizarea este un mijloc de a cuprinde prin abstractizare specifică o zonă cât mai largă şi totodată de a facilita zborul prin simboluri. Pe drept cuvânt, se întreabă B. Russel, dacă ar putea cineva contesta că matematica nu sporeşte încrederea în raţiune, în valoare şi în demonstraţie? De altfel de la Descartes încoace umanismul filozofic caută căi de apropiere de ştiinţele exacte în rândul cărora aplicaţia matematică conferă o fascinaţie aparte prin larga sa deschidere către abstract şi concretizare în acelaşi timp. În ce priveşte confluenţa sa cu normele educaţionale, remarcabilă este lucrarea profesorilor Mircea Maliţa şi Corneliu Zidăroiu[1].
Strădania noastră este, în acest context, de a accentua, prin aplicarea matematicii la formarea umană, că factorul calitativ în acest proces îl subordonează pe cel cantitativ, armonizându-se cu el într-o măsură specifică, ce poate fi oarecum surprinsă de limbajul matematic; deci reluăm ideea de a încerca o formulare matematică a individualităţii militare, cu intenţia de a sugera şi chiar demonstra necesitatea abordării cât mai exacte a umanului, fără a-i ciunti calitatea imanentă.
Să luăm formula
(1)
unde Id este individualitatea militară, Ap reprezintă potenţialul individului, iar I şi E înseamnă instrucţia şi educaţia militară. După cum se vede toate elementele sunt luate global, deşi, în parte, ele reprezintă anumite acţiuni susceptibile de o notare. Astfel, instrucţia durează şi se soldează cu cunoştinţe şi deprinderi (mişcări, capacitate de a efectua ceva). Notările asupra soldatului şi gradatului voluntar(unităţii) exprimă un nivel. De pildă, notarea obţinută de unitatea militară „A” învederează o treaptă a calificării şi serveşte comparativ cu celelalte unităţi. Aproape acelaşi lucru se poate spune şi în ceea ce priveşte educaţia militară apreciată printr-un sistem de notări.
În egalitatea exprimată mai sus, atât instrucţia cât şi educaţia nu au o precizie matematică, căci între funcţiile psihice, însuşirile temperamentale şi de caracter nu se pot stabili corelaţii precise. Practic, formula arată (anticipat) cum valoarea ostaşului ori a unităţii militare scade când unul dintre factorii membrului doi se apropie de zero (lipsă de aptitudini, absenţă de la instrucţie – educaţie). Avantajul formulei este de a face intuitivă dependenţa dintre individualitatea militară şi factorii pregătirii ostaşului: instrucţia şi educaţia. Ca atare, ofiţerul are prin formulă o imagine pentru desăvârşirea ostaşului, ea nefiind finalizată prin mânuirea armei, deoarece procesul formării fiind complex, termenul E (educaţie) are tărie factorială. Comandantul ştie că ostaşul observator, camuflat într-un tufiş, pune în joc potenţialul deprinderilor (atenţie distributivă, memorie, simţul orientării, inteligenţă etc), dar şi virtuţi educaţionale (cinste, punctualitate, devotament, perseverenţă). Formula simplă deschide orizontul şi provoacă gândirea creatoare a gradatului voluntar . Fericita combinaţie a celor două forţe (E şi I) clădeşte (sau – invers – riscă să nu dea) un adevărat luptător.
Principial, dacă tendinţa de extindere a matematicii în domeniul celorlalte ştiinţe trebuie încurajată, verificarea ei se impune. Cu toate că formula matematică nu poate arăta nici desfăşurarea procesului* complex al educaţiei, nici nu spune ceva despre originea sa ori perturbările din cuprinsul lui, totuşi recunoaştem că formula – ca expresie a relaţiilor dintre trei elemente date – permite să vedem dintr-o dată raportul dintre factorii determinaţi, să anticipăm eventuala schimbare a rezultatului educativ când unul dintre factori îşi modifică sau îşi reduce valoarea. Cu toate că nu operăm asupra unor cantităţi, asupra măsurabilului, totuşi avem orientarea în domeniul calităţii, al nedimensionabilului. Recunoaştem că încercarea utilizării formulelor matematice în educaţie face să se simtă lipsa unui sistem de mărimi, care să redea măcar semnificaţiile spre a se dezvălui înrâuririle reciproce în procesele de masă.
[1] Mircea Maliţa, Corneliu Zidăroiu, Modele matematice ale sistemului educaţional, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.
* Prin termenul „proces” marcăm evoluţia într-un timp dat, o perioadă când el poate constitui un eveniment. Considerăm că un proces dinamic oricât ar fi de complex poate fi totuşi parţial pus în evidenţă din punct de vedere al formalismului matematic.