Actul insurecţiei armate, ca explozie a potenţelor umane latente prin dezlănţuirea forţei combatante a întregului popor român, a reprezentat cel mai grăitor exemplu de putere a maselor. Aceasta ridică problema potenţialului luptător al maselor, ce se dezvoltă uriaş în parametrii conflictului militar. În campanii, la nivel tactic, dinamica economiei forţelor este raţionalizată nu numai prin dirijarea prin ordin, ci şi prin educaţie. Prin reglări în timp şi spaţiu, se caută a se asigura minimum de cheltuială a forţei fizice şi, îndeosebi, psihice*.Este o simplificare sistematică şi o concentrare a puterilor în care înnoirea psihicului nu poate lipsi şi pe care o intuim de fiecare dată în alt fel . Dacă această înnoire ar trebui să fie reprezentată simbolic printr-o mărime a stării interioare atunci vom avea o succesiune de stări în devenire, variate, fiindcă lăuntrul omenesc marchează succesiunea în momente neidentice, o devenire-răspuns, o reacţie a organismului cerută de fiecare stimul exterior.
Puterea ostăşească legată întotdeauna de grup (unitate căreia îi aparţine) a fost felurit înţeleasă. Faptul de arme fiind colectiv, face ca puterea personală să capete pregnanţa din manifestarea specifică a masei luptătoare dintr-o situaţie tactică. Solicitarea e mai mare când primejdia îi pândeşte pe ostaşi. Într-o grea situaţie tactică (încercuire, lipsă de muniţii etc.) ca şi într-una de relaxare (în rezervă, concediu etc.), specificul uman ostăşesc iese în evidenţă. Faptele trăite în lumina acţiunii sunt cele mai grăitoare repere în desfăşurarea gândirii.
Forţa ostăşească implică diferite aspecte complexe (patriotismul, gândirea, afectele, volitivul, caracterul, temperamentul, simţurile), toate intrând, după caz, în totul organizat al constelării. Datorită ei se desprind stări complexe ale firii, cu răspunsuri, semnificaţii. Dacă cineva ar caracteriza fiinţa ca un sistem (conceput cibernetic), ar trebui explicat mai întâi etajul superior uman, al creierului, prin interdependenţa multilaterală a funcţiilor reflectată de fiinţă cu tot aportul ei istoric şi social. Până atunci modalitatea de manifestare prin constelări psihice oglindeşte specificul puterii pe care educaţia îl deţine la un nivel deosebit faţă de actele automatismelor, a unor deprinderi mecanice comune majorităţii vieţuitoarelor.
* Toate situaţiile vieţii, stările de vaghe ne demonstrează că suntem consumatori de energie psihică. Mai mult, consumăm şi în timpul somnului. Dacă pentru toate energiile folosite de societate descoperim grija de raţionalizare a consumului, oare cea psihică să fie lipsită de această atenţie? Apare necesar ca activitatea să fie dirijată, deoarece în fiecare moment de instruire, luptă, se gândeşte, se acţionează, aşa că militarul este şi el un permanent consumator. Însăşi autoreglarea, rod al educaţiei, îi pretinde o dozare proporţională a actului pe temeiul principiului economiei forţelor şi al aprovizionării neîntrerupte.
