Un concept de mare circulație este stressul. Are diverse înțelesuri și din această cauză se impune discuției spre a preciza poziția lui față de buclele entropice și entropie.
Stressul cu tensionarea (Ta) are aplicații în viața cotidiană. Un elev în fața examenului, un muncitor în fața unui procedeu nou introdus în producție, un ostaș ce execută trageri în poligon cu o altă muniție, – cu toate că sunt pregătiți, totuși pot avea o tensiune ridicată, neliniște și chiar emoție.
Lăuntrul uman implică deci o pulsație, oscilații inerente. Stressul ar mai cuprinde și acele stări psihice ce provin din poziții conflictuale la serviciu, în asociații, cu prietenii etc. Există și situația când pe parcursul unei activități intervin motive care-l fac pe subiect să nu mai creadă în reușita operațiunii sau chiar de la începutul execuției unei sarcini să întrevadă greutăți ce-l neliniștesc, fiindcă munca lui nu se poate desfășura în modul așteptat. Genul acestor perturbări în viața zdruncină interiorul uman și dau naștere la frământări care se resimt în constelările psihice. Un ostaș încearcă stări neobișnuite primind, de exemplu, un ordin contradictoriu; trăind o răsturnare de situație în cazarmă, în poligon, simte neliniște prin schimbarea nevăzută în program la „eventualități”. Înseamnă grijă, încordare, confuzie în forul intim. Însă, în marș, în tranșee, stările psihice se deosebesc de acelea din cazarmă, la instrucție, unde banalitatea repetării într-una a unui exercițiu îl poate numai enerva. Dar și unele și altele pot fi consecința lipsei de aclimatizare, adaptare sau a oboselii. Cert e că ostașul ajunge să fie altul, viața lui intimă capătând alt ritm. Există o variație în aceste stări ale interiorului uman, de la Tn (tensionarea normalului) la Ta (tensionarea cu limita T1, convenită pentru stress). Apariția neregulată a acestor tensionări dincolo de acele normale (Tn) cu efect variabil de dereglare până la T1 (a stressului) au caracter trecător, sunt mai de suprafață, spre deosebire de cele mai persistente și mai tulburătoare ale buclelor entropice.
Omul, produs al activității sale, întâlnește neliniștea, uneori îndelungată, de pildă, când mintea este obsedată de nesiguranța de a îndeplini un plan, o misiune. Avem stări minore însă durabile și câteodată depresive: este situația buclelor entropice despre care am arătat că stă în putința noastră de a le redresa. Munca, pârghie formativă a omului, nu e lipsită și de oboseală. Există situații când ne dăm seama de efortul depus și simțim nevoia de refacere. Suntem la granița stressului cu buclele entropice. De la cearta cu un prieten la nereușita unui plan e o diferență. Problema ridicată de ambele exemple constă în restabilirea echilibrului dintre posibilitățile noastre și solicitările sarcinii; fie prelungind timpul pentru ca într-un tempo mai lent să terminăm lucrarea, fie odihnindu-ne pentru refacerea funcționalității. Mai avem și cazul primejdiei când e nevoie de un supraefort conștient spre a învinge.
În ceea ce-l privește pe ostaș, care luptă pentru o cauză dreaptă, el găsește resurse pentru anihilarea efectelor stressante pe întreaga durată a încleștărilor. Dar după terminarea conflictului armat și satisfacția deplină a victoriei, multă vreme – chiar o viață întreagă – va duce în el urmările stressante amortizate anterior.
