Extras din „Fundamente psihologice ale luptei armate”Editia a II-a revăzută si adaugită, Gabriel Dulea, Editura Universităţii Naţionale de Apărarare, Bucureşti, 2007
[…]
Fenomenele şi procesele psihice individuale – percepţia, afectivitatea, sentimentele, gândirea, motivaţia etc. – capătă o altă semnificaţie în context social. Este adevărat că soldatul şi gradatul voluntari vin în armată cu o anumită zestre socio-culturală, care trebuie valorificată, dezvoltată şi perfecţionată într-un context nou. Se face apel la psihologia socială, psihologia luptei fiind o formă de psihologie socială, aşa cum anticipam. Psihologia socială (psiho-sociologia) are ca obiect de studiu “fenomenele spiritual-psihologice individuale, de grup, colective, care iau naştere din comunicarea şi interacţiunea dintre oameni în toate activităţile lor sociale şi se manifestă în concepţii, motivaţii, convingeri, opinii, comportamente, mentalităţi, tradiţii, stări de spirit, sentimente etc. (…), priveşte omul ca subiect activ care comunică, acţionează, se confruntă cu alţi subiecţi, stabileşte relaţii, se angajează în schimburile interpsihice influenţând şi suportând influenţe”[1].
Odată pătrunşi în mediul militar, soldaţii şi gradaţii voluntari nu se izolează, ei sunt încadraţi în structuri organizatorice specifice, intră în contact unii cu alţii, începe lungul şi anevoiosul proces de intercunoaştere şi apoi, cu timpul, subunitatea se sudează, acţionează ca un tot.
Aceasta nu înseamnă că studiul componenţilor unui grup militar nu trebuie să aibă în vedere particularităţile individuale ale militarilor, adică aşa cum se prezintă ei la un moment dat, nu cum am dori să fie, pentru că “prezentul ne găseşte deja structuraţi într-un anume fel, prin mecanismul tradiţiei şi al culturii, al normelor şi obiceiurilor asimilate, care ne-au înzestrat în timp, cu mentalităţi, gusturi şi deprinderi şi cu anumite “grile” de percepţie şi acţiune, cărora nu ne putem sustrage”[2].
Conceptul cheie care trebuie, aşadar, luat în considerare, din perspectiva psihosocială, este personalitatea sa. Este evident că fiecare ins îşi are trăsături specifice de temperament, caracter, voinţă, manifestate în ultimă instanţă în comportament. Dar fenomenele psihice individuale ”percepţiile şi reprezentările, gândurile şi sentimentele nu există ca acte răzleţe: ele intră în conexiuni reciproce, se interacţionează, se combină şi totodată se integrează în sfera stărilor, atitudinilor, relaţiilor şi comportamentelor persoanei”[3].
Asemenea fenomene sunt studiate de psihologia generală. Rezultatele cercetării sunt benefice şi pentru psihologia socială unde conceptul de personalitate are o cu totul altă semnificaţie, mult mai complexă. Astfel personalitatea, în sens psihosocial “este efectul sintetic al efortului subiectului de corelare şi de integrare într-un tot sistemic, armonic, coerent al diversităţii subcomponentelor sale biofiziologice, psihosociale, cultural-istorice, primul mod vizibil a reţelei interacţiunilor biopsihosociale”[4].
Nu trebuie înţeles de aici că personalitatea individuală îşi pierde din importanţă. Apare însă fenomenul de integrare în grup, când scopurile şi intenţiile individuale sunt subordonate unui ideal comun – obţinerea performanţei în timp de pace, pe timpul instrucţiei, în vederea respingerii unui eventual agresor în timp de campanie, zădărnicirii intenţiilor sale ostile.
Se creează astfel sentimentul unei personalităţi de grup, pe care militarii o conştientizează gradual, pe parcursul sudării subunităţii. Drumul parcurs până aici nu este lipsit de sinuozităţi. Elementul instrucţie pentru luptă este definitoriu: „personalitatea ostaşului presupune un complex de elemente aflate în strânsă interacţiune. Aceste elemente sunt integrate în psihicul militarului prin intermediul factorilor de luptă. Chiar şi atunci când unităţile execută doar exerciţii tactice, conceptul de luptă primează esenţial în toate obiectivele urmărite şi de aceea lui îi subordonăm întregul efort al armatei către desăvârşirea sa”[5].
[…]
[1] Dicţionar de psihologie socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, p.200-201
[2] Pantelimon Golu, Fenomene şi procese psihosociale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1989, p.9
[3] Pantelimon Golu, Op.cit., p.27
[4] Ibidem, p.27-28
[5] General-maior (r) dr. Constantin Atanasiu, Eseu despre educaţia ostăşească, Editura Militară 1979, p.46
Extras din „Fundamente psihologice ale luptei armate”Editia a II-a revăzută si adaugită, Gabriel Dulea, Editura Universităţii Naţionale de Apărarare, Bucureşti, 2007
cui aparţine acest articol?
Asa cum se vede si mai sus este un extras din capitolul cu acelasi nume din cartea “Fundamente psihologice ale luptei armate” Editia a II-a revăzută si adaugită, autor Gabriel Dulea, aparuta la Editura Universităţii Naţionale de Apărarare, Bucureşti in 2007, carte care poate fi achizitionata prin intermediul acestui site. Bibliografia este de asemenea consemnata mai sus.
In speranta ca v-am fost de ajutor,
Al Dumneavoastra,
Gabriel Dulea