Prevenirea şi combaterea terorismului

Extras din „Psihologia terorii si teroarea psihologică în situaţii de criză”, Gabriel Dulea, Editura Universităţii Naţionale de Apărarare „Carol I”, Bucureşti, 2006 ISBN(10) 973-663-339-x

 Asociaţia de Studii şi Cercetări ale Terorismului (A.S.C.T.) propune proiecte ambiţioase în lupta şi prevenirea terorismului prin educaţie şi instruire. Activităţile sunt justificate prin faptul că prevenirea terorismului prin educaţie şi instruire are o pondere maximă ca prevenţie atât pentru societatea civilă, cât şi pentru cei care combat terorismul.

În primul rând, educaţie şi instruire bazate pe analiza raţională, adică odată ce societatea civilă învaţă ce înseamnă terorismul, caracteristicile şi metodele acestuia şi odată ce aceştia ştiu cum gândesc teroriştii şi de ce fac ceea ce fac, ei vor şti mai bine să învingă teama şi anxietatea în faţa terorismului şi nu vor fi ei înşişi un instrument în mâinile teroriştilor. Tot ei vor şti să facă faţă acestui fenomen numit „terorism”, până acolo că vor eradica toate formele criminale executate de terorişti.

În al doilea rând, publicarea unor pliante, reviste lunare, anunţuri şi materiale informative la scară largă poate schimba modul de opinie şi contracarare a celor care doresc să-şi atingă scopurile criminale. Exemplele actuale din Irak, în care soldaţii coaliţiei internaţionale împart pliante cu caracter de mediatizare şi informare, aplanând efectele şocante şi ale terorii din partea „răzvrătiţilor” irakieni, ajutând astfel societatea irakiană să facă faţă unui val de presiuni ale terorii. Sunt relevante campaniile de informare a publicului mai reprezintă o creştere a avertismentelor, dar şi o creştere a conştiinţei publice faţă de terorism.

În al treilea rând, seminariile, atelierele de lucru şi conferinţele cu scop informativ au un rol predominant de prevenire şi contracarare a terorismului. Este important modul în care societatea este antrenată să conştientizeze fenomenul numit terorism.

Aşadar, se impune implementarea unei educaţii şi instruiri la nivel şcolar, universitar şi instituţional pentru a contracara şi preveni orice formă criminală de tip terorist, dar şi pentru a atrage atenţia asupra modului în care societatea civilă poate face faţă unei ameninţări teroriste.

Prevenirea terorismului urmăreşte atingerea unui obiectiv eficient în ceea ce priveşte educarea şi informarea timpurie asupra riscului la care se pot expune persoanele care promovează crima organizată şi terorismul.

Extras din „Psihologia terorii si teroarea psihologică în situaţii de criză”, Gabriel Dulea, Editura Universităţii Naţionale de Apărarare „Carol I”, Bucureşti, 2006 ISBN(10) 973-663-339-x

Acest articol a fost publicat în Psihologia terorii şi teroarea psihologică.... Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Prevenirea şi combaterea terorismului

  1. sergiu spune:

    Cat timp tera este popula de om ,tot atata timp va exista teama oricat ar incerca omul sa previna .Prevenirea terorismului este relativa deoarece la fel cum teroarea instaurata in diferite forme a evoluat permanent in istorie la fel este forte posibil ca in perioada urmatoare sa apara o noua forma de teroare si teama in randul indivizilor,binenteles sub o alta forma si nume.Din aceste fenomene cineva castiga influenta,valori,bani,deci prezinta un interes,Daca am acorda un interes mai mare asupra dezvoltarii durabile,ecologizarii terei sau altceva de genul si aceste fenomene le.am lasa intr.un con de umbra cu siguranta isi vor pierde din intensitate,dar nu vor disparea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *