Extras din „Sociodinamica grupului militar – o abordare polifuncţională”, Gabriel Dulea, Editura Militara, Bucureşti, 2008
Climatul organizaţional în instituţiile militare capătă anumite valenţe particulare. În plan intern, armata prezintă caracteristicile unei mari organizaţii birocratice (specializare şi diviziunea muncii, organizare ierarhică, reguli şi regulamente, impersonalitate, dosare şi documente scrise, competenţă şi promovare).
Specificul ei sub aspect organizatoric este dat de principalul obiectiv pe care îl are de îndeplinit: desfăşurarea cu succes a luptei armate. Modelul de organizare care răspunde cel mai bine acestei solicitări este cel al „sistemului raţional” bazat pe : structura ierarhică liniară şi conducere centralizată (diferenţiere clară între funcţiile de conducere şi cele de execuţie); grad înalt de formalizare internă; nivel ridicat de integrare a mebrilor (cerinţe disciplinare stricte).
Subdiviziunea tipică a organizării militare o reprezintă unitatea militară. Deci, sub aspect structural, organizaţia militară se prezintă ca un ansamblu de unităţi relativ autonome sub aspect funcţional, între care se stabilesc relaţii organizatorice formale de autoritate, cooperare şi control.
În funcţie de locul pe care îl ocupă în ierarhia organizaţiei militare, unităţile militare desfăşoară activităţi de execuţie (instruire, învăţământ, desfăşurarea unor acţiuni operative), de concepţie, conducere şi coordonare, în proporţii diferite, în funcţie de locul ocupat în structura militară. Corespunzător acestei tipologii, se poate considera că produsele finale ale activităţii unităţii militare le reprezintă: nivelul atins de instruire individuală şi de grup; capacitatea de a executa unitar misiuni de luptă sau de conducere a unităţilor sau subunităţilor subordonate; capacitatea de a susţine logistic desfăşurarea activităţilor planificate.
În organigrama unităţii militare vom întâlni subdiviziuni cu rol de coordonare sau de execuţie, precum şi subdiviziuni cu rol administrativ. Primele au ponderea ierarhică cea mai mare şi poartă denumirea generică de subunităţi (grupă, pluton, companie/baterie). Celelalte se regăsesc sub forma unor servicii, birouri sau compartimente. Ca şi în cazul organizaţiei militare în ansamblul ei, şi între subdiviziunile unităţii militare se stabilesc relaţii formale de autoritate (ierarhică, funcţională şi de stat major), de cooperare (între subdiviziunile şi posturile situate pe acelaşi nivel)şi de control ( între organele de conducere şi celelalte subdiviziuni). Ponderea cea mai mare o au relaţiile ierarhice şi cele funcţionale.
Valoarea climatului organizaţional într-o instituţie militară este influenţată în mod semnificativ de stilul de conducere al comandantului. Dacă climatul influenţează randamentul fiecărui individ, este de la sine înţeles că şeful(comandantul) trebuie să acţioneze direct asupra climatului, să-l influenţeze pozitiv. Gradul de sociabilitate şi starea de spirit ale acestuia sunt două variabile care îşi pun amprenta asupra climatului. Într-un climat optim de muncă vom întâlni oameni cu un moral ridict, cu motivaţii puternice şi încredere în forţele proprii, coeziune, atitudine responsabilă faţă de obiectivele comune.
De altfel, între funcţiile importante pe care trebuie să le îndeplinească un conducător este şi aceea de a realiza un climat de muncă favorabil activităţii. Este cunoscut faptul că, subordonaţii acţionează în conformitate cu modelul perceput al stilului de conducere folosit de comandant(şef).„Un om care conduce înseamnă, pe de o parte, o autoritate şi deci o putere socială exercitată asupra altora, pe de altă parte o diminuare a autonomiei personale, a independenţei personale. Comandantul este cel care dă ordine, îndrumă sau controlează şi, din această cauză, subordonaţilor nu le este indiferent stilul de lucru al acestuia. Rezolvarea sarcinilor trebuie să se facă într-o atmosferă participativă, care potenţează însăşi motivaţia muncii.
Un climat psihosocial favorabil desfăşurării unei activităţi eficiente nu se obţine numai prin măsuri formale, de tip administrativ, ci şi prin intervenţii directe la nivelul colectivelor militare, care să meargă până la acţiuni de schimbare a motivaţiei, atitudinilor şi comportamentelor.
Comandantul trebuie să fie capabil să-şi adapteze comportamentul în funcţie de împrejurări, să dea dovadă de tact, să ştie să îmbine exigenţa cu îngăduinţa. Când acesta respectă demnitatea şi personalitatea fiecărui subordonat, este exigent, dar şi principial, apropiat de oameni.
Climatul organizaţional într-un grup militar are valoare atunci când „comandantul îşi circumscrie comportamentul pe următoarele coordonate : organizează temeinic munca subordonaţilor pe bază de obiective clar formulate şi corect repartizate; manifestă încredere în subordonaţi, informându-i asupra problemelor care îi interesează; consultă oamenii şi ţine seama de propunerile viabile; manifestă solicitudine faţă de doleanţele îndreptăţite ale subordonaţilor; este pricipial în acordarea recompenselor şi pedepselor; îşi asumă răspuderea pentru ordinele date; promoveză subordonaţii corespunzător aptitudinilor şi rezultatelor obţinute.
Fenomenul coeziunii este favorizat, aşa cum anticipam în primul capitol, de o serie de factori obiectivi şi subiectivi. În prima categorie se înscriu : contactul spaţial (plasarea indivizilor în acelaţi spaţiu); mărimea grupului (în grupurile militare mici de tip „subunitate”predomină contacte mai frecvente şi mai strânse); angajarea grupului în acţiuni comune; stabilitatea grupului pe o anumită perioadă de timp; rezultatele obţinute în ceea ce derivă îndeplinirea misiunilor (eforturile comune încununate de succes determină aprecieri pozitive, întărirea motivaţiei pentru acţiune, apropierea afectivă dintre membrii grupului).
În rândul factorilor subiectivi se înscriu: existenţa unor atitudini şi reacţii asemănătoare la membrii grupului în raport cu aceleaşi evenimente; atitudinea faţă de norme (accepterea sistemului de norme şi valori specifice grupului); capacitatea de autoorganizare şi de autocontrol a grupului; conduita grupului şi modul de cunducere; gradul de încredere reciprocă existentă între membrii grupului, precum şi între aceştia şi liderul lor, nevoia de relaţionare cu ceilalţi, numărul, durabilitatea şi intensitatea raporturilor interpersonale, afinităţi interpersonale; modul de manifestare a opiniilor individuale şi colective.
Deci, când vorbim despre coeziune avem în vedere următoarele premise: atracţia interpersonală, comunitatea ca scop, interdependenţa rolurilor, sentimentul apartenenţei la un grup.
Comandantul (şeful) unei organizaţii militare pentru a menţine coeziunea colectivului şi pentru a consolida un climat de muncă pozitiv trebuie să-şi cunoască foarte bine oamenii, modul în care evoluează colectivul, stadiul atins în formarea coeziunii (creşte, stagnează sau este în regres), cauzele care, la un moment dat, pot afecta procesul de închegare a grupului
Climat psihosocial, climat organizaţional, climat de grup, autoritate formală, relaţii formale de autoritate, relaţii de cooperare, relaţii de control, relaţii ierarhice şi funcţionale, climat de muncă.
Extras din „Sociodinamica grupului militar – o abordare polifuncţională”, Gabriel Dulea, Editura Militara, Bucureşti, 2008
