Extras din „Sociodinamica grupului militar – o abordare polifuncţională”, Gabriel Dulea, Editura Militara, Bucureşti, 2008
În pofida bogatei literaturi de specialitate dedicată microgrupurilor sociale, precizarea unor aspecte teoretice care ţin de acest nivel al existenţei sociale prezintă o certă dificultate, din cel puţin două motive: a) marea complexitate şi diversitate a acestei realităţi psihosociale face dificilă desprinderea unor atribute esenţiale, necesare şi suficiente pentru delimitarea fenomenelor de grup în cadrul mai larg al fenomenelor sociale şi psihosociale din care fac parte; b) în strânsă legătură cu acest aspect, se profilează şi o dificultate epistemologică nu mai puţin importantă: deşi există un număr considerabil de studii şi lucrări experimentale dedicate microgrupurilor sociale, nu putem afirma că există o teorie unitară a grupurilor, unanim acceptată, care să ofere un cadru conceptual riguros.
În pofida acestor observaţii, se pot desprinde totuşi câteva caracteristici generale care ne pot conduce spre o definire a conceptului de „grup”. Astfel, în general, se acceptă că microgrupurile sociale prezintă următoarele caracteristici distincte:
– desfăşoară o activitate comună ;
– un număr redus de membri, care face posibilă o percepţie interpersonală directă şi reciprocă, permiţând şi numeroase alte conexiuni interindividuale (informaţionale, acţionale ş.a.);
– relaţii interpersonale (de tipul „faţă în faţă”) puternice ;
– relaţii afective foarte intense (simpatie, antipatie etc.) ;
– o foarte strânsă interdependenţă a membrilor grupului, născută în contextul acţiunilor comune şi având la bază sentimentul de solidaritate al acestora ;
– diferenţierea rolurilor între membrii grupului;
– existenţa unor scopuri şi valori comune, pe fondul cărora se desfăşoară relaţiile interpersonale ale membrilor grupului.
Cu toate că aceste caracteristici sunt relevante în sine, nu toate sunt prezente cu aceeaşi intensitate la toate tipurile de grup, având în vedere modul specific de constituire, diferitele faze pe care le parcurge grupul în cursul formării, organizării şi structurării sale.
Pornind de la aceste constatări, vom conveni, într-o primă aproximare, că noţiunea de „grup” desemnează o realitate (entitate) socială care „se constituie ca un ansamblu de persoane aflate în interrelaţii, în vederea atingerii unui scop şi diferenţiindu-se după funcţii sau sarcini”. Din această definiţie lipseşte un element pe care psihologul român Dumitru Cristea îl consideră esenţial în înţelegerea unor fenomene specifice grupului (sau cel puţin grupului primar), cum sunt : coeziunea, menţinerea limitelor şi rezistenţa la schimbare, elaborarea normelor şi valorilor de grup ş. a. Este vorba de factorul „conştiinţă de grup” , care se dezvoltă în strânsă legătură cu activitatea de realizare a sarcinii asumate. În baza acestor consideraţii, vom defini grupul ca o mulţime de persoane (cel puţin două) care posedă următoarele caracteristici : a) participă nemijlocit şi constant la realizarea unei sarcini comune, impusă din afară sau adoptată prin consens; b) interacţionează direct pe tot parcursul relizării sarcinii, pe baza unor modele şi norme comportamentale, acţionale şi atitudinale impuse şi/sau adoptate de grup; c) au conştiinţa apartenenţei la grup şi se recunosc reciproc ca membri ai aceluiaşi grup.
În literatura de specialitate se face o diferenţiere între categoria de „grup” şi alte categorii care desemnează entităţi sociale care, uneori, în vorbirea curentă sunt întrebuinţate cu acelaşi sens sau sensuri apropiate. Astfel, se face distincţia între grup, grupare, colectiv, ceată, grupă.
Se impune o precizare terminologică, pentru a evita o confuzie semantică. În armată, la nivelul organizaţional „subunitatea”, care constituie obiectul analizei noastre din perspectivă psihosociologică, include următoarele structuri: grupa, plutonul, compania/bateria. Noţiunea de „grup militar”, cu care vom opera în continuare se va referi prioritar la primele două niveluri (grupă, pluton), încadrate în categoria „grupurilor mici”. Grupa, în accepţia noastră, ca nivel structural specific armatei, nu este similară cu grupa ca entitate socială care semnifică „acea reuniune de persoane, în număr mic, mijlociu sau mare, care se întâlnesc din când în când, în care se manifestă o relativă permanenţă a scopurilor în intervalele dintre întâlniri, în care scopurile grupului corespund intereselor comune ale tuturor membrilor”
Extras din „Sociodinamica grupului militar – o abordare polifuncţională”, Gabriel Dulea, Editura Militara, Bucureşti, 2008
