Extras din „Sociodinamica grupului militar – o abordare polifuncţională”, Gabriel Dulea, Editura Militara, Bucureşti, 2008
Structura subunităţii (de tip grupă, pluton, companie/baterie) este generată de interrelaţiile existente între membrii săi. O parte deosebit de importantă a relaţiilor reciproce dintre militari are un specific aparte, adică aceste relaţii sunt strict reglementate de regulamente, deci legiferate, oficializate, constituind structura formală. Altele sunt informale, neoficializate, relaţii interpersonale născute spontan în cadrul şi în afara subunităţii, raporturi dependente în mare măsură de factori psihologici. Acestea alcătuiesc cea de-a doua structură fundamentală a grupului militar de tip „subunitate”, aşa numita structură informală. Raporturile care se stabilesc între cele două tipuri fundamentele în dinamica grupului militar le vom analiza în alt capitol. Aici ne vom limita la prezentarea conţinutului acestora, în scopul înţelegerii principalelor categorii de relaţii interpersonale definitorii pentru dinamica grupului.
a) Structura formală este rezultatul interdependenţei dintre membrii colectivului ostăşesc (subunităţii), ca urmare a învestirii lor oficiale cu diferite roluri în sfera relaţiilor ierarhice, exprimate de funcţiile şi gradele militare deţinute. Această structură cuprinde încă de la început pe toţi membrii grupului, fără excepţie. Ceea ce este specific grupului militar faţă de alte tipuri de grupuri, din punct de vedere al relaţiilor formale, este faptul că forma principală(dar nu şi singura) pe care o îmbracă comunicarea în relaţiile de serviciu o reprezintă ordinul. De aici decurg câteva consecinţe demne de reţinut: ordinul presupune subordonarea necondiţionată a celui care-l primeşte faţă de cel care-l dă; ordinul este însoţit de restricţia că nu poate fi comentat nici pe loc, dar nici ulterior. Iată de ce relaţiile dintre militari se desfăşoară în forme prevăzute expres de regulamente militare,începând cu anumite formule obligatorii de politeţe şi terminând cu manifestări complexe, cum ar fi, de pildă, depunerea Jurământului militar.
Structura formală a unui grup militar este redată printr-o organigramă, expresie grafică ce urmăreşte linia ierarhică – de la comandant până la cea mai mică funcţie din subunitate. În completarea ei, regulamentele şi dispoziţiunile precizează atribuţiile funcţionale, relaţiile obligatorii dintre militari, drepturile şi îndatoririle acestora în cadrul subunităţii.
Funcţionarea perfectă a relaţiilor formale reprezintă o condiţie fundamentală a însăşi existenţei grupului militar.
b) Ca urmare a structurii lor psihosociale complexe, militarii care compun grupul militar de tip „subunitate” se raportează unii la alţii nu numai în virtutea locului ocupat în ierarhia gradelor sau fucţiilor deţinute la un moment dat, dar şi pe orizontală, în cadrul relaţiilor dintre militari.
Mai ales relaţiile dintre militarii aflaţi pe acelaşi palier al structurii ierarhice (egali în grad şi funcţie), dar şi relaţiile cu superiorii (şefii) sunt inevitabil puternic colorate (marcate) afectiv. Aşadar, între militarii, în virtutea condiţiei lor umane, se stabileşte un tip distinct de relaţii ca urmare a percepţiei directe a celor din jur, dincolo (sau mai bine zis concomitent) de(cu) relaţiile oficializate, formale. Este întru totul valabilă şi pentru grupul militar remarca psihologului Pantelimon Golu, aceea că: „în procesul interacţiunii interpersonale, oamenii se percep, comunică, acţionează şi reacţionează unii în raport cu alţii, se cunosc şi, drept urmare, se apropie, se asociază, se îndrăgesc, se ajută, se împrietenesc sau, dimpotrivă, se suspectează, devin geloşi, se resping, se urăsc.”[1]
Principalele categorii de relaţii interpersonale pe care le întâlnim în cadrul subunităţii sunt: cognitive (militarii se văd, se aud, se observă, se studiază, elaborează imagini, impresii sau convingeri unii despre alţii, se cunosc mai mult sau mai puţin adecvat între ei); comunicaţionale (comunică unii cu alţii, fac schimb de cunoştinţe şi informaţii); afectiv-apreciative (se apreciază, se preferă sau se resping, se simpatizează sau se antipatizează unii pe alţii); de influenţă, autoritate şi prestigiu (capătă unii faţă de alţii anumite ascendenţe, dependenţe).
- Relaţiile cognitive (de cunoaştere) dintre membrii subunităţii vizează colectarea de informaţii despre parteneri, interpretarea şi valorizarea lor cât mai corectă în vederea cunoaşterii reciproce. Aspectele cognitive, pentru grupul militar primar, vizează, în special, calităţile profesional-militare şi primordiale legate de modul de rezolvare a sarcinilor şi obiectivelor procesului instruirii pentru luptă, de satisfacerea normelor şi cerinţelor impuse de viaţa specifică grupului militar de tip „subunitate”. Urmărind rezolvarea aceloraşi tipuri de probleme şi sarcini, activitatea desfăşurată în comun în subunitate stimulează procesele de intercunoaştere dintre militari,ceea ce asigură condiţii optime pentru autocunoaştere, proces cu largi implicaţii (pozitive) în îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale din cadrul subunităţii. Întrucât, cu cât sistemul de imagini al acestora este mai adecvat, cu atât probabilitatea funcţionării fireşti, normale a grupului militar de tip „subunitate” este mai mare. În caz contrar, relaţiile dintre militari se dereglează (sau se deteriorează), apar transferuri nedorite, imagini false, care conduc la intrarea în acţiune a unor iluzii perceptive, cum ar fi: indulgenţa exagerată, inerţia percepţiei, atribuirea sau proiecţia, stereotipia etc.
- Relaţii comunicaţionale reprezintă cadrul şi mecanismul mediator al tuturor relaţiilor interpersonale care se stabilesc între militari în cadrul subunităţii, deoarece, prin intermediul informaţiilor, aceştia află (cunosc) ce au de făcut, când anume (prin ce modalităţi). Întrucât despre un anume tip de relaţii de comunicare am amintit într-un paragaraf anterior, referindu-ne la structura organizatorică formală, pe „verticala” ierarhică, simţim nevoia să precizăm că relaţiile la care ne referim vizează aspectul informal, în sensul că urmează liniile graficului relaţiilor interpersonale, îndeosebi pe „orizontală”, în raporturile (cu prioritate) între subordonaţi. Dorim să reţinem atenţia asupra faptului că în subunităţile militare, alături de comunicarea formală, controlată de sus în jos, se naşte inevitabil o comunicare informală, în care raporturile sunt dominate de stări afectiv-emoţionale şi de prestigiu personal, controlabile de jos în sus* Avem în vedere faptul că operaţiile de comunicare cuprind îndeobşte nu numai ordine şi dispoziţii care trebuie executate fără a le comenta, ci şi concepţii, opinii, sugestii, ipoteze de lucru, variante de acţiune care preced, de regulă, adoptarea unei hotărâri precum şi modalităţi de analiză a muncii şi de apreciere a efortului depus de militari, activităţi în cadrul cărora „arta comunicării”, mânuirea cuvântului pot fi mobilizatoare, determinând căutări şi opţiuni noi sau, dimpotrivă, duritatea, blocajele şi barierele în comunicare, falsa autoritate pot înăbuşi „în faşă” iniţiative profitabile pentru perfecţionarea acţiunilor ce urmează a fi întreprinse.
- Relaţiile afectiv-apreciative în cadrul subunităţii militare sunt în mare măsură influenţate de modul în care între militari se realizează relaţii de comunicare şi de cunoaştere reciprocă, prin intermediul cărora aceştia îşi formează unul faţă de celălalt un punct de vedere, atitudini de apreciere (pozitivă sau negativă), sentimente de atracţie, de respingere sau de idiferenţă. Din acest motiv, în cadrul structurii informale dominant este considerat tipul de relaţii afectiv-apreciative, adesea (exagerat, firesc) identificate cu relaţiile interpersonale. Nu este mai puţin adevărat că viabilitatea unei subunităţi, coeziunea acesteia depind, în ultimă instanţă, de intensitatea relaţiilor afectiv-apreciative manifestate în cadrul acesteia.
Când analizăm relaţiile afectiv-apreciative din cadrul subunităţii avem în atenţie două unghiuri de vedere; a) primul se referă la atitudinea militarului faţă de ceilalţi militari din subunitate, la sentimentele de apreciere pozitivă sau negativă, de atracţie, de respingere sau indiferenţă pe care le nutreşte şi le exprimă faţă de aceştia; b)cel de-al doilea vizează modul în care militarii, subunitatea în ansamblu, răspund prin aceleaşi atitudini de apreciere pozitivă sau negativă, de atracţie, de respingere sau de indiferenţă faţă de fiecare militar în parte. În primul caz este vorba de ceea ce se înţelege prin expansiune socială (afectiv-apreciativă), iar în al doilea de integrare socială( afectiv-apreciativă,psihosocială) sau statusul psihosocial în cadrul grupului. Ambele au, după cum vom constata în continuare, o importanţă deosebită pentru dinamica grupului militar.
- Relaţiile de influenţă, prestigiu, autoritate apar ca o consecinţă a relaţiilor interpersonale din cadrul subunităţii. Militarii din subunitate care obţin rezultate maxime în procesul instruirii şi desfăşurării acţiunilor de luptă, se remarcă în activităţile educative şi sportive, denotă capacităţi intelectuale deosebite, se detaşează prin cunoştinţele generale şi de specialitate, prin calităţi caracteriale şi de personalitate deosebite, dobândesc o anumită ascendenţă în raport cu ceilalţi şi exercită o influenţă crescândă asupra lor.Puterea de influenţă a militarilor în cadrul subunităţii tinde să fie proporţională cu valoarea personalităţii acestora, reflectată în conştiinţa grupului şi exprimată în opinia acestuia.
În momentul în care militarul este perceput de către grup sub raportul unor calităţi deosebite, a unor constante de conduită, începe procesul de recunoaştere a ascendentului său într-o anumită direcţie, într-un anumit domeniu. Aceasta înseamnă, de fapt, autoritate exercitată şi percepută.
[1] Pantelimon Golu, Psihologia socială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971, p.131.* Insistăm asupra acestui aspect pentru că uneori, evident eronat, se pune accent în mod exagerat pe relaţiile comunicaţionale de tip formal. Or, neglijarea aspectului informal al relaţiilor de comunicare frustrează educatorul militar de posibilitatea de a depista şi canaliza benefic raporturile realizate pe „orizontală” între subordonaţi.
Extras din „Sociodinamica grupului militar – o abordare polifuncţională”, Gabriel Dulea, Editura Militara, Bucureşti, 2008
